NOUTĂȚI

Flashmoburi în școli: profesorii cer salarii mai mari. Replica Ministerului Educației și Cercetării

Compus de Redacția STAR

Profesorii din toată țara cer salarii mai mari. Cadrele didactice au organizat marți un flashmob sub sloganul „Demnitate pentru educație”, chiar în ziua când în Parlament s-a discutat proiectul bugetului pentru anul viitor. Profesorii spun că salariile nu mai țin pasul cu scumpirile și cer măsuri concrete din partea autorităților. De cealaltă parte, ministerul de resort anunță că, în ultimii patru ani, veniturile din educație au crescut cu aproximativ 60%.

La Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din capitală, profesorii s-au adunat în sala de festivități și au scandat pentru salarii echitabile.

,,Vrem salarii decente. Vrem salarii decente”, s-a scandat în timpul flashmobului.

Cadrele didactice spun că salariile actuale nu le permit un trai decent și speră că acțiunea va sensibiliza autoritățile.

,,Poate ar ajunge acea sumă pe care o primesc dacă nu s-ar mări prețurile și nu ar apărea tâtea situații incredibil de mari pentru supraviețuire pentru fiecare om nu doar pentru cadrele didactice”, a afirmat Nelly Berezovschi, director adjunct al liceului ,,Mihai Viteazul”.

,,- Cam cu cât ar dori profesorii să li se ridice salariul?

– Să vă spun sincer, 50% ar fi bine, dar înțelegem situația politică și socială din țară. Ar fi de dori de la 30 în sus”, a adăugat Carolina Cojocaru, profesoară de limbă engleză a instituției de învățământ.

Nemulțumiți sunt și tinerii profesori, care spun că salariile mici îi descurajează să rămână în sistem. Printre ei se numără și Mihail Sîrbu, profesor de matematică, în vârstă de doar 20 de ani.

,,Probabil dacă nu aveam această pasiune pentru matematică nici nu eram aici. Achit chirie, achit comunale și dacă ar fi să fac cumpărături sau să-mi procut ceva mai scump, atunci nu-mi permit”, a conchis Mihail Sîrbu, profesor de matematică a liceului Mihai Viteazu.

,, Avem permanent de verificat lucrări, de pregătit pentru lecții, fișe de scris, teste, teze de alcătuit, eu cred că este foarte important să avem susținerea statului în acest sens”, a adăugat Veronica Frosineac, profesoară de limbile germană și engleză.

Reprezentanții Federației Sindicală a Educației și Științei spun că flashmobul a avut loc în mai multe instituții de învățământ din țară.

,,Noi nu cerem ceva privilegii, favoruri, cerem ca guvernarea să facă ceea ce a promis, salarii decente și o indexare corectă celor care activează în educație. Avem dreptul la un trai decent și la un salariu decent”, a precizat Margareta Sîrbu, președintele Centrului Sindical Teritorial din municipiul Chișinău.

Într-un răspuns oferit redacției noastre, Ministerul Educației și Cercetării afirmă că susține majorarea salariilor cadrelor didactice dar totodată, se raportează la argumentele prezentate de Ministerul Finanțelor care arată că, în ultimii patru ani, salariile profesorilor au crescut cu aproximativ 60%.

,, În ultimii patru ani, salariile profesorilor au înregistrat o creștere de aproximativ 60%. Autoritățile reiterează angajamentul ca salariul mediu în educație să ajungă la nivelul salariului mediu pe economie. Totodată, Ministerul Educației anunță că mizează pe angajamentul Ministerului Finanțelor astfel încât, odată cu aprobarea noii legi a salarizării și în condițiile unei creșteri economice, în septembrie 2026 să fie aplicate majorări salariale mai apropiate de așteptările și necesitățile sistemului educațional”, au detaliat reprezentanții MEC.

Datele oficiale arată că în trimestrul II al anului 2025, salariul mediu în educație a constituit 12 169 de lei, cu 3 900 de lei sub media pe economie. În total, în țara noastră activează peste 30 de mii de cadre didactice.

Despre autor

Redacția STAR