NOUTĂȚI

Femeile plătite mai slab. Anul trecut, femeile din Chișinău au câștigat cu 19% mai puțin decât bărbații

Compus de Redacția STAR

Femeile din Moldova continuă să câștige mai puțin decât bărbații, arată datele oficiale. Principalele motive ar fi responsabilitățile legate de familie și stereotipurile sociale, susține Nina Lozinschi, reprezentanta Platformei pentru Egalitate de Gen.

,,În continuare există, totuși, normele sociale și rolurile de gen care persistă că bărbatul trebuie să fie cel care aduce bani în casă și femeia este preocupată de îngrijirea copiilor. Când vorbim despre emanciparea economică, să ni-o introducem întotdeauna neapărat în momentul de negociere, pentru că asta ne joacă fiesta în continuare”.

Anul trecut, femeile din Chișinău au fost plătite cu 19% mai puțin decât bărbații. Cea mai mare discrepanță a fost atestată în agricultură și învățământ. De exemplu, bărbații care lucrează în educație încasează un salariu de aproximativ 14.400 de lei pe lună, iar femeile de doar 11.600 de lei.

Datele Biroului Național de Statistică mai arată că bărbații care muncesc în domeniul agriculturii încasează lunar 10.612 lei, iar femeile 8.500 de lei.

Locuitorii Capitalei consideră că această discrepanță salarială este nejustificată. Mulți subliniază că veniturile ar trebui să reflecte abilitățile și competențele angajaților, nu genul lor.

,,Este o discriminare în situația asta. Depinde de aptitudini pe care le deține și de jobul pe care-l are”.

,,Nu pot spune că e patriarhat, dar oamenii au rămas cu logică din uniunea sovietică, probabil de asta. Toți oameni suntem egali, nu contează bărbați sau femei”.

,,Trebuie să-și hrănească familia, salariul trebuie să fie la fel. Femeile tot sunt competente, fac studii. Ele au niște calități aparte, sunt ingenioase”.

,,Nu contează genul, contează potențialul pe care-l are omul, inteligența, capacitățile pe care le are”.

În 2023, populația ocupată din municipiul Chișinău a reprezentat aproape 50% din totalul cetățenilor cu vârsta peste 15 ani, iar rata șomajului a fost de doar 2,1%.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu