NOUTĂȚI

Fabrică clandestină de țigări, descoperită la Fălești. Oamenii legii au ridicat bunuri de 35,5 milioane lei

Compus de Redacția STAR

O fabrică clandestină de țigări a fost descoperită de oamenii legii în raionul Fălești. Aceasta a fost pusă în funcțiune de patru moldoveni și o persoană originară din Belarus. Bărbații ar fi deschis fabrica, care avea întregul proces de producție, precum o linie de prelucrare a tutunului, de fabricare a țigărilor, dar și de ambalare a acestora, cu scopul de a le vinde pe piața din țara noastră. Fabrica figura în acte ca gospodărie țărănească.

Astfel, pe parcursul lunii septembrie, ofițerii Serviciului Vamal au efectuat 12 percheziții la depozite, domicilii, unități de transport, precum și în locul amplasării utilajului de producere a țigaretelor, unde au depistat și ridicat 191.720 de țigarete ambalate în cartușe și cutii, fără timbre de acciz, peste o tonă de tutun prelucrat și neprelucrat, 192 de benzi cu hârtie pentru fabricarea țigaretelor, 1.340.000 de pachete pentru ambalarea țigărilor și înscrisuri de ciornă. Oamenii legii afirmă că valoarea estimativă a țigărilor produse, a materiei prime și a utilajului ridicat în cadrul perchezițiilor ar fi de aproape 35,5 milioane de lei.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu