Victime ale celui de-al doilea val al deportărilor staliniste s-au reunit miercuri, 3 iulie, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, unde au depănat amintiri și au participat la vernisajul expoziției „Memoria deportărilor”.
,,Aceasta memorie trebuie nu doar întreținută, dar și transmisă, pentru că ea este cea care face legătura între generații”, spune Ludmila Cojocaru, curatorul expoziției.
Acum șapte decenii, în iulie 1949, autoritățile sovietice au declanșat o serie de deportări masive, vizând în special țăranii considerați chiaburi, adică proprietarii de pământ, dar și alte persoane catalogate drept elemente antisovietice. Această operațiune, cunoscută sub numele de „Operațiunea Sud”, a dus la dislocarea a mii de familii din casele lor și trimiterea acestora în regiuni îndepărtate ale Uniunii Sovietice.
Antoaneta Gordea are 82 de ani. Femeia își amintește cu ochii plini de lacrimi dimineața când soldații au bătut la ușa casei sale din Dondușeni.
,,A fost greu la toți, limba nu știam, niciun cuvânt, absolut. Tata peste un an a decedat de tuberculoză. Trei familii într-o cameră locuiam, dormeam toți pe un pat. Eram copil, mamei i-a fost greu, tare i-a fost greu mamei mele”.
Comuniștii i-au luat și casa părintească, pe care, ulterior, au transformat-o într-o maternitate.
,,Am venit înăpoi în ‘55 cu mama, iarăși șapte ani nu ne-a dat casa noastră. Am umblat din casă-n casă. Mama mea plângea și spunea asta e sângele meu, eu am făcut casa asta, mai bine mă duceți la cimitir, decât să ies eu din casă”.
Bărbați, femei, copii înghesuiți în trenuri, au mers zile întregi, fără hrană sau apă, până au ajuns în Siberia sau în alte regiuni izolate. Viața în lagărele de muncă sau în satele de relocare din Siberia a fost extrem de dură.
Deportații au fost obligați să trăiască în colibe improvizate și să lucreze în condiții inumane. Mulți au murit din cauza foametei, frigului sau bolilor.
Petru Cocârță, un alt supraviețuitor al deportărilor își amintește cu groază despre calvarul trăit în Siberia.
,,În tren mama pierdea cunoștință, cât pe ce nu s-a pierdut, dar a scapat-o un felșer tot din Moldova. Am trait din întâi într-o încapere mare în baie, la mijlocul camerei, în fiecare colț alte familii . Oamenii acolo mureau, au suferit foarte mult, femeile au fost trimise la piloramă, unde desfăceau lemnul. A fost foarte greu de supraviețuit catare, fiindcă era frig, am plecat acolo fără nimic, fiindcă ne-au ridicat la ora trei de noapte”.
După moartea lui Stalin în 1953, unii au reușit să se întoarcă în Basarabia, dar și-au găsit casele ocupate sau distruse. Integrarea lor a fost dificilă, iar traumele suferite în anii de exil au lăsat urme adânci.
Elena Gîdilica spune că este “mărul Siberiei”, deși femeia s-a născut în Moldova Socialistă și nu a simțit niciodată frigul Siberiei, aceasta spune că eticheta de fiică de chiaburi i-a adus multă suferință și neînțelegere din partea consătenilor.
,,Durerea pe care o s-o zic nu este deloc mai mică sau mai mare decât la cei care au fost deportați, a fost un calvar. Casele au fost luate, când s-a întors mama din Siberia, au pus-o să plătească la sovetul sătesc 15 ruble că trăia în casă părinților ei”.
Expoziția Memoria Deportărilor a inclus fotografii de arhivă, documente oficiale, și obiecte personale ale deportaților, toate acestea reconstituind drama și reziliența celor afectați. Un stand special al expoziției a fost dedicat scrisorilor supraviețuitorilor, unde vizitatorii au putut citi relatările lor despre acele evenimente tragice. Aceste povești personale au oferit o imagine vie a suferințelor trăite, dar și a speranței care i-a ajutat să supraviețuiască.
Expoziția poate fi vizitată până în data de 3 august.
Lasă un comentariu