LIFESTYLE

Ești dezamăgită de viața ta amoroasă? Perspective care îți vor schimba starea de spirit

Compus de Carolina Digori

Te-ai cam săturat și îți vine să te izolezi. Ești dezamăgită de cele petrecute în ultima ta relație, poate chiar ai devenit foarte critică la adresa ta în ceea ce privește mai toate alegerile de cuplu făcute până în prezent. Gânduri care te rănesc, care te fac să eviți orice potențială întâlnire și potențial început. Dai în tine verbal din toate unghiurile, poate te cerți în gând cu fostul partener și te adâncești într-o tristețe și anxietate care te sufocă. Dar dacă vei descoperi că lucrurile nu stau atât de rău precum pare? Totul depinde de maniera în care le privești.

La un moment dat era un soi de glumă în social media care spunea: suferința nu m-a făcut mai puternică, ci mi-a dat o mulțime de moduri disfuncționale de a face față. Dar dacă situația nu e chiar așa? Și ai putut să îți observi mai bine modurile acelea de a face față și treptat ai procedat diferit? Indiferent cât de mari sau de mici au fost schimbările, important este că le-ai făcut. Experiențele ți-au oferit niște conștientizări despre nevoile tale emoționale, cum le-ai neglijat, sau cum ai alunecat spre îndreptățire și un egoism toxic pentru îndeplinirea lor. Ai ajuns azi la un grad de conștientizare și dezvoltare și prin prisma situațiilor cu care te-ai confruntat în viață, scrie elle.ro.

Poate credeai cândva că iubirea înseamnă fluturi în stomac, să nu dormi de anxietate, că partea frumoasă e dată de incertitudine, să simți cum îți bate inima când te sună sau îți dă un mesaj. Apoi ai observat cât de mult ai nevoie de echilibru, de liniște, de stabilitate, cât de importante sunt acestea. Și să nu mai vrei relații tumultoase, ci confortul emoțional.

Și chiar ești demnă, meriți, ai dreptul la iubire, respect, onestitate, sprijin, siguranță, echitabilitate. Iar a te lăsa pe tine în plan secund nu îți va aduce toate astea. Nici să fii exagerat de înțelegătoare și maleabilă. Nici când te sacrifici pentru binele partenerului, al cuplului sau întregii familii. Cuplul are doi parteneri și ambii sunt importanți, nu doar unul.

… nu altcineva o face pentru tine. Care sunt aspectele pe care le poți controla în cuplu? Dar cele pe care nu le poți controla? Cum este posibil să le accepți pe cele din urmă? În ce constă puterea pe care o ai asupra vieții tale? La ce resurse interne și externe poți apela? Nu ești o ființă neajutorată în fața unui partener care el decide pentru tine, iar de-a lungul timpului și tu ai luat decizii prin care te-ai protejat și ai dovedit din plin grijă de sine. Care au fost acelea? Iar dacă tu ești cea care dictează cum să trăiești, fă un exercițiu și imaginează-ți acea existență. Apoi pune în practică fiecare element posibil.

Așa cum nici identitatea ta nu este cea de soție sau de parteneră de cuplu, acestea sunt doar niște roluri din viața familială. Dacă nu le ai, tu nu exiști? Ce ți-ar plăcea să faci din rolul tău de femeie, conform pasiunilor și intereselor tale?

Despre autor

Carolina Digori

Lasă un comentariu