Schema bagajelor pierdute la Aeroportul Internațional Chișinău este folosită din nou de către escroci. Aceștia propun spre vânzare valize pierdute la prețuri atractive. Administrația Aeroportului a reiterat că informația este un falsă și îndeamnă oamenii să nu reacționeze la astfel de apeluri.
,,Aeroportul Internațional Chișinău atenționează asupra informației false care survine repetat în spațiul public și induce în eroare opinia publică. În contextul informației apărute pe rețelele de socializare referitor la faptul că Aeroportul Chișinău vinde bagajele pierdute, îndemnăm să nu reacționați, pentru că este o escrocherie. În niciun caz nu intrați pe careva linkuri, nu oferiți date personale, inclusiv date ale cardurilor bancare’’, a spus Natalia Cojocari, purtătoare de cuvânt Aeroportul Internațional Chișinău.
Escrocheria care vizează Aeroportul Internațional Chișinău este pusă în aplicare din toamna anului 2023.
Lasă un comentariu