Eric Dane a aflat recent că suferă de scleroză laterală amiotrofică (ALS) și a făcut public diagnosticul primit de la medici. Acesta, însă, a declarat recent că a reperat primul simptom care avea să conducă la diagnostic în urmă cu un an și jumătate. A fost un moment în care, a mărturisit actorul, „am început să am o slăbiciune la mâna dreaptă, deși nu m-am gândit la nimic la acel moment”, în cadrul emisiunii Good Morning America, întrebat fiind de Diane Sawyer.
Actorul în vârstă de 52 de ani a dezvăluit că inițial nu a luat în seamă semnalele, însă a început să se îngrijoreze după ce starea a persistat.
„M-am gândit că poate am trimis prea multe mesaje sau mâna mea era obosită. Dar câteva săptămâni mai târziu, am observat că s-a înrăutățit puțin.”
Așadar a investigat situația. Astfel, Eric Dane a aflat, în urma vizitelor la un specialist, apoi la doi neurologi, și după un total de nouă luni de investigații, diagnosticul despre care a mărturisit că l-a dat peste cap. În timpul care s-a scurs de la primul simptom, a spus acesta, brațul său drept „a încetat complet să funcționeze”.
Cât despre brațul stâng, a dezvăluit acesta întrebat de Diane Sawyer, actorul simte că mai poate fi utilizat vreme de câteva luni. Dane se teme, însă, că va urma curând și perioada în care nu își va mai putea folosi nici picioarele.
Fost înotător de performanță, jucător de polo, Eric Dane a aflat că propriul corp nu mai poate fi un lucru pe care poți să te bazezi. Actorul celebru pentru rolurile din Grey’s Anatomy și Euphoria a vorbit și despre un episod dificil, pe când era într-o plimbare cu barca alături de una dintre fiicele sale adolescente (Dane este tatăl a doi copii din relația cu soția sa, Rebecca Gayheart).
Atunci când acesta a sărit în apă, dorind să înoate, și-a dat seama că „nu puteam înota sau genera suficientă putere pentru a mă întoarce pe barcă”, lucru care l-a făcut să conștientizeze faptul că nu mai este în siguranță în apă, un mediu care îi era atât de familiar. Acesta a fost nevoit să se bazeze pe fiica lui, care l-a târât la barcă, moment în care el a început să plângă. „Mi-a frânt inima…”, a mărturisit el.
După ce Eric Dane a aflat că suferă de scleroză, s-a simțit și încă se simte furios, după cum a declarat chiar el, notând și faptul dureros că fiicele sale nu vor apuca să aibă parte de compania lui prea multă vreme.
„Sunt supărat pentru că tatăl meu a fost luat de la mine când eram tânăr (tatăl actorului s-a sinucis când acesta avea doar 7 ani, n.red.), iar acum sunt șanse foarte mari să fiu luat de lângă fetele mele când sunt foarte mici”.
El a vorbit și despre faptul că evoluția bolii sale este „în afara controlului lui”, dar că speră că, dacă aceasta nu va evolua extrem de rapid, plănuiește să „petrec timp cu familia și să muncesc puțin, dacă pot”, mărturisind și că este optimist că acesta nu este „sfârșitul” poveștii vieții sale.
Scleroza laterală amiotrofică este o boală neurodegenerativă progresivă care afectează celulele nervoase din creier și măduva spinării, ducând la dispariția eventuală a neuronilor motori. În urma acestui proces, creierul nu mai poate iniția și controla mișcarea musculară, ceea ce poate duce la incapacitatea de a vorbi, mânca, mișca și respira. Nu există nici un tratament care să își fi dovedit eficiența pentru această boală.