Elevii din clasele gimnaziale din majoritatea școlilor din țară vor beneficia de alimentație gratuită, începând cu 1 septembrie 2025. Toate cheltuielile în acest sens vor fi suportate din bugetul de stat, anunță ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. El a menționat că autoritățile urmează să stabilească în următoarele luni detalii privind meniurile și formatul alimentației.
,, Să ne determinăm cum facem în așa fel încât într-o școală în care din septembrie va trebui să fie alimentați cu 500 de copiii în plus lucrul acesta este posibil din punct de vedere al spațiilor, al tuturor celorlalte necesități. Explorăm opțiunea de catering”.
În cadrul unei conferințe de presă, Dan Perciun a vorbit despre prioritățile instituției pentru acest an și realizările din 2024.
,,Programele Investim în Educatori și Investim în Profesori vor continua să ofere acces gratuit la formări și calificări pentru cadrele didactice. Anul trecut am format gratuit peste 6.000 de persoane, anul acesta vom face la fel, dar vom extinde programul și pentru directorii instituțiilor de învățământ, cadrele didactice de sprijin: psihologi și logopezi. Totodată, vom oferi formări pentru 6.000 de profesori în domeniul competențelor digitale, cu certificarea competențelor acestora”.
Ministrul a anunțat că 300 de școli vor fi dotate cu echipamente digitale, iar 200 de grădinițe vor beneficia de materiale didactice și mobilier nou. Vor fi modernizare și universitățile care vor primi 200 de milioane de lei în acest sens.
,,Toate aceste investiții vor crește calitatea studiilor și activitatea sistemului nostru de învățământ. Obiectivul major pe care ni-l asumăm în acest an este să convingem șase din zece absolvenți de liceu să aleagă să rămână în universități din Republica Moldova. În 2024, 51 % din toți cei care au absolvit un liceu în Republica Moldova au rămas în țară la studii”.
Iar examenul de absolvire a gimnaziului, desfășurat într-un format centralizat în opt raioane anul trecut, va fi extins la nivel național.
,,În ziua examenelor, ministerul va delega observatori în toate școlile, iar testele vor fi verificate centralizat, ci nu la nivelul direcțiilor raionale cum era până acum. În același timp, menționăm că copiii vor avea trei șanse în loc de 2 tradiționale pentru a susține examenul de absolvire la clasa IX-a. În același timp 6.000 de elevi vor beneficia de ore suplimentare gratuite de pregătire pentru examenul de matematică”.
În premieră, 1000 de elevi din 20 de instituții de învățământ profesional tehnic vor susține examene centralizate, evaluate extern, la discipline de profil precum Contabilitate, Turism sau Merceologi. În același timp, în șase universități ar urma să fie amenajate centre de examinare dotate cu camere de luat vederi. Planul de acțiuni al ministerului de resort urmează să fie supus dezbaterilor publice.
Lasă un comentariu