NOUTĂȚI

Elevi de nota zece. În 2024, 47 de absolvenți de liceu din toată țara au obținut zece pe linie la sesiunea de bacalaureat

Compus de Redacția STAR

Sunt tineri, inteligenți și de succes. Vorbim despre cei 47 de absolvenți de liceu din toată țara care au obținut zece pe linie la examenele de bacalaureat. Echipa ONE TV a discutat cu câțiva absolvenți de nota 10 și a aflat cât de dificil a fost drumul spre acest rezultat excepțional și la ce visează cei mai deștepți tineri din Moldova.

,,Zece pe linie bravo, felicitări puiul mamei”.

Vlada este absolventă a Liceului Teoretic Spiru Haret și este una dintre cele cinci eleve care au obținut 10 pe linie la examenele de bacalaureat. Tânăra ne-a spus că cele mai mari emoții le-a avut la examenul la limba și literatura română.

,,Mi-am dorit foarte mult să am zece la limba română pentru că am depus foarte mult efort și am învățat sistematic trei ani de liceu pentru a avea 10 la l. română, aș fi fost dezamăgită”, a spus Vlada-Valeria Zastavnețchi.

Vlada spune că nu a stat doar cu cartea în mână. Unele materii, susține tânăra, le-a asimilat foarte ușor.

,,La unele materii chiar se dădea materialul destul de ușor de exemplu la istorie este o materie foarte, foarte extensiv și este mult de învățat dar mi s-a dat pe parcursul anilor destul de ușor această materie și respectiv când a trebuit să repet pentru bac nu a trebuit să fac multe lucruri, mai mult am revizuit ce am scris pe parcursul anilor”.

Absolventa a aplicat la trei universități internaționale, dar a ales să meargă în Olanda, să studieze dreptul. Tânăra își dorește să îmbunătățească justiția din Republica Moldova.

,,Observ în fiecare zi foarte multe injustiții care se întâmplă și sunt în dezacord cu ele și îmi doresc foarte mult să le schimb și să fac viața mai bună pentru oameni care au nevoie de apărare legală. De asta am ales dreptul internațional pentru că aș putea să colaborez cu mai multe țări, mai ales că RM are un viitor internațional în UE și mi-aș dori foarte și aș dori să mă extind în această ramură și acest domeniu”.

Surprinse și emoționate de notele obținute la BAC au fost atât Irina, cât și Mihaela. Ambele sunt absolvente ale Liceului Teoretic cu Profil de Arte „Elena Alistar’’ din capitală și sunt singurele din liceu care au obținut zece pe linie la examenele de bacalaureat.

,,Am avut un val de emoții pozitive, în primul rând m-am uitat la nota la chimie, fiindcă erau foarte sigură că o să am zece, apoi la istoria teatrului și acolo eram sigură că am scris totul corect și dubii aveam la română că probabil o să iau 9 dar nu 10 și când am văzut că am și 10 la română sincer am sărit în sus”, a spuss Mihaela Rusnac.

Pe tot parcursul celor 12 ani, Irina Emelin nu a luat nicio notă de opt sau nouă. Pentru obținerea acestor rezultate, eleva a fost nevoită să facă multe sacrificii.

,,Am renunțat la foarte multe distracții pe parcursul anului școlar fiindcă petreceam mult timp învățând făcând temele pentru acasă, eu fiind perfecționistă voiam întotdeauna să fie ideal și puteam să stau până la ore târzii învățând ca a doua zi să fiu cât mai bine pregătită”.

Din clasele primare Irina a participă la diferite concursuri și olimpiade municipale și de fiecare dată se întorcea cu câte un premiu.

,,Foarte mult să mândresc de locul trei la olimpiada internațională de română anul acesta mi-a plăcut tot ce am trăit fiindcă am trăit o experiență foarte frumoasă și m-a învățat foarte multe lucruri pentru viitor și m-a făcut mult mai creativă, fiindcă acest concurs a ținut mult de creativitate”.

Tinerele spun că își vor continua studiile în Republica Moldova.

,,Știind cât efort am depus toți anii aceștia și cunoscându-mi capacitățile mele mentale vreau să profit cât mai mult de acest lucru și merg într-un domeniu în care o să fiu plătită bine și apreciată. Vreau să plec la facultatea de drept, vreau să lucrez în domeniul acesta și să aduc o schimbare țării noastr”, a spus Mihaela Rusnac.

Tot la una dintre universitățile din Chișinău va merge și Ilinca Ciocanu, o altă elevă ambițioasă care a obținut note maxime la bacalaureat, singura absolventă a Liceului Teoretic „Mircea Eliade” cu 10 pe line la examenele din acest an.

,,Planific să rămân în țară la Universitatea Tehnică dar nu sunt sigură la care facultate o să o aleg, între inginerie biomedicală și știința datelor. Ea este o instituție performantă din țară, în ea se investește și domeniul tehnicii este un domeniul nou, inteligența artificială și cred că e o alegere bună că rămân aici”.

Rezultatele obținute se datorează și profesorilor, spun absolventele.

,,Profesorilor mei vreau să le spun că îi apreciez foarte mult 06.07 MUSCA 06.28 și vă mulțumesc foarte mult că fiecare dintre voi a avut un rol aparte în formarea mea și rezultatele mele la școală”, a spus Vlada Zastavnețchi.

,,Scumpilor mei profesori care au fost adevărați ghizi în acest drum al cunoștințelor care le spun un mare mulțumesc”, a spus Irina Emelin.

Cei mai mulți absolvenți cu 10 pe linie la examenele de bacalaureat din acest an, 10 la număr, sunt de la Liceul Teoretic Republican „Aristotel” din Chișinău.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu