Atacurile masive ale armatei ruse asupra Ucrainei au avut consecințe și-n Moldova. În dimineața zilei de luni, 26 august, au fost înregistrate perturbații în sistemul electroenergetic din țara noastră. Deși s-au înregistrat căderi de tensiune, șeful Moldtelectrica, Sergiu Aparatu a declarat pentru ONE TV că acestea au fost „neînsemnate” și nu au prezentat riscuri privind întreruperea livrării curentului pentru consumatori.
,,Sistemul electroenergetic a rezistat să spunem, așa celor perturbații care au apărut. Ele nici nu au avut, să spunem așa, o valoare care ar fi pus în pericol stabilitatea sistemului. Au fost câteva căderi de tensiune, dar nu au fost de o amplitudine ca să fie în stare să ne destabilizeze sistemul energetic”.
Totodată, punctele de trecere a frontierei Otaci-Moghilev-Podolsk și Unguri– Bronnița de la granița țării noastre cu Ucraina nu au activat timp de două ore, în intervalul orelor 09:00-11:00. Poliția de Frontieră a precizat că autoritățile ucrainene au interzis circulația prin aceste puncte de trecere, în contextul riscurilor de atac aerian din partea armatei ruse.
Lasă un comentariu