NOUTĂȚI

Ecaterina Maniuc, plasată în arest la domiciliu pentru 30 de zile

Compus de Redacția STAR

Ecaterina Maniuc, medicul anesteziolog, reținut după decesul femeii de afaceri în timpul unei proceduri estetice, a ieșit din penitenciar. Judecătoria Chișinău cu sediul în sectorul Ciocana a decis plasarea acesteia în arest la domiciliu pentru un termen de 30 de zile. Asta, deși procurorii au cerut prelungirea arestului în penitenciar pentru aceeași perioadă.

Prin urmare, acuzarea susține va contesta decizia instanței la Curtea de Apel. Ecaterina Maniuc, unica persoană reținută în acest caz, a fost arestată pe 10 februarie, fiind învinuită de practicarea ilegală a medicinei, fapt care a cauzat decesul victimei. Pentru această infracțiune, ea riscă să fie privată de libertate pe un termen de până la trei ani. Maniuc pledează nevinovată. Cealaltă învinuită, proprietara salonului de înfrumusețare în care a avut loc nenorocirea, o tânără din Ucraina, care i-ar fi realizat victimei procedurile estetice, a reușit să fugă la scurt timp după tragedie. Femeia de afaceri, Liubovi Babuțchi, în vârstă de 35 de ani, a murit pe 30 ianuarie după procedurile efectuate în salonul de înfrumusețare din Chișinău. Conform rezultatului expertizei medico-legale, decesul a survenit din cauza unei embolii.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu