În cei 20 de ani de la aderarea la Uniunea Europeană, Estonia a mărit de patru ori venitul mediu și a reușit să deschidă cel mai mare număr de companii, cu o valoare de peste un miliard de dolari. Despre acest lucru a vorbit ambasadorul Estoniei în Republica Moldova, Mart Viires.
,,Odată cu aderarea, Estonia a îmbrățișat rapid avantajele apartenenței la UE. În 2007, integrarea în spațiul Schengen a facilitat călătoriile și comerțul fără frontiere, stimulând creșterea economică și schimburile culturale. De la aderarea la UE, prosperitatea noastră economică a crescut semnificativ. Venitul mediu pe cap de locuitor s-a mărit de patru ori. De asemenea, avem cel mai mare număr de companii noi pe cap de locuitor din lume”.
Pe lângă asta, țara se bucură de pace și a devenit mai puternică, spune diplomatul estonian.
,,Uniunea Europeană a asigurat pacea, stabilitatea și bunăstarea. Apartenența la familia europeană face Estonia mai puternică. Suntem parte a procesului decizional și avem un impact real. Ne bucurăm de încredere, suntem ascultați, iar pozițiile noastre sunt luate în considerare. Aceasta este cea mai puternică garanție pentru un stat mic în determinarea propriului viitor’’.
Estonia, cu o populație de aproximativ 1,4 milioane de locuitori, a aderat la Uniunea Europeană pe 1 mai 2004, după un parcurs de aproape un deceniu. Doar procesul de negocieri a durat șase ani.
Lasă un comentariu