NOUTĂȚI

Drona care a explodat la Crocmaz este de origine rusească. Precizările ministrului Apărării

Compus de Redacția STAR

Drona care a explodat pe 9 august în apropierea satului Crocmaz este de origine rusească, a declarat ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, în urma primelor investigații efectuate de specialiști. Potrivit oficialului, este vorba despre un model mai avansat decât dronele depistate anterior pe teritoriul Republicii Moldova, dotat cu un sistem de propulsie. Anatolie Nosatîi a recunoscut că mijloacele aflate în dotarea Armatei Naționale nu sunt suficiente pentru detectarea tuturor tipurilor de drone.

”Specialiștii sunt în proces de analiză a acestui obiect care a explorat. Din analizele prealabile, este o dronă rusească cu propulsie. Un model mai avansat decât toate celelalte care anterior au aterizat sau au explodat pe teritoriul Republicii Moldova”, Anatolie Nosatîi, ministrul Apărării.

Ministrul a precizat că specialiștii continuă să examineze fragmentele dronei pentru a stabili modelul exact al acesteia. În acest context, Anatolie Nosatîi a declarat că Armata Națională este în proces de obținere a unor sisteme mai eficiente pentru detectarea dronelor, dar și pentru doborârea acestora.

”De aceea, uneori avem și cazuri care nu putem să le confirmăm, reieșind din tipul de dronă, reieșind din terenul, altitudinea acestora. Suntem în proces de a obține acele mijloașe necesare pentru doborârea diferitor obiecte care prezintă pericol pentru securitatea națională. Unele modele deja sunt achiziționate și sunt în dotarea Armatei Naționale”, Anatolie Nosatîi, ministrul Apărării.

Potrivit experților, astfel de drone-rachetă pot zbura de aproximativ trei ori mai repede decât o dronă Shahed, ceea ce le face mai greu de detectat și interceptat. Totodată, acestea ar putea transporta cu peste 40 de kilograme mai mult explozibil și ar avea o precizie mai mare.

Amintim că, pe 9 august, o dronă de luptă a explodat în apropierea satului Crocmaz, raionul Ștefan Vodă, provocând și un incendiu de vegetație. Fragmentele aparatului de zbor au fost împrăștiate pe o suprafață extinsă, iar mai multe gospodării din localitate au fost afectate. De la începutul războiului din Ucraina, mai multe drone au căzut pe teritoriul țării noastre. Autoritățile au condamnat în repetate rânduri aceste incidente.

Despre autor

Redacția STAR