NOUTĂȚI

Două persoane în stare gravă la spital, după un accident rutier în localitatea Căzănesti

Compus de Redacția STAR

Grav accident la Telenești. Două persoane au ajuns la spital în stare critică după ce automobilul în care se aflau s-a ciocnit violent cu o altă mașină. La fața locului a venit echipajul medical de urgență, care a preluat persoanele și le-a transportat la Spitalul Raional Telenești. Vadim Lisnic, vicedirectorul Spitalului Telenești, a spus pentru ONE TV că victimile sunt soț și soție.

Bărbatul a fost internat cu luxație la membrul superior drept, care a necesitat intervenție chirurgicală. Starea pacientului este stabilă și se află sub supravegherea medicilor. Potrivit vicedirectorului, femeia în vârstă de 37 de ani era în stare gravă și a fost transportată la Institutul de Medicină Urgentă cu fractură de femur și traumă a globului ocular.

Purtătoarea de cuvânt a Instituției de Medicină Urgentă Dorina Arsene a precizat pentru ONE TV că femeia se află internată în secția reanimare, în stare extrem de gravă.

Potrivit ofițerului de presă al Secției Relații Publice al Inspectoratului General al Poliției, Mariana Bețivu, accidentul s-a produs joi, 1 august, în jurul orei 15:25 de minute, în localitatea Căzănesti. Cauzele și circumstanțele urmează a fi stabilite.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu