NOUTĂȚI

Două persoane dispărute și aproximativ 1.000 de oameni evacuați după ce inundațiile au lovit regiunea Emilia-Romagna

Compus de Redacția STAR

Două persoane sunt date dispărute și aproximativ 1.000 de oameni au fost evacuați din casele lor după ce inundațiile devastatoare și alunecările de teren au lovit regiunea Emilia-Romagna din nordul Italiei. Inundațiile au fost provocate de furtuna Boris, care anterior a făcut ravagii în Europa centrală și de est, ucigând cel puțin 24 de persoane.

Școlile din Emilia Romagna au fost închise. Unele drumuri au fost afectate de alunecări de teren, iar traficul feroviar a fost grav perturbat. Autoritățile au avertizat locuitorii să evite să intre în subsoluri și să se mute la etajele superioare ale caselor.

Școlile, bibliotecile și parcurile au fost închise în Ravenna, iar Universitatea din Bologna a anulat examenele și cursurile.

 „Suntem de la primărie. Avertizăm oamenii care trăiesc aici să nu iasă din casă. ”

„Trebuie să vă ridicați la etajele de sus. Dacă vedeți apă, nu întreprindeți nimic.”

Orașul Faenza a fost cel mai grav afectat, după ce nivelul apelor din două râuri care îl traversează au crescut rapid peste noapte și au provocat revărsarea sistemului de canalizare.

 „Eliberați imediat podul. Traversați podul doar la necesitate.”

Locuitorii au declarat că au fost nevoiți să-și părăsească locuințele în bărci pneumatice în mijlocul nopții.

 „Sunt puțin îngrijorat, deoarece după ce a fost anul trecut nu știi la ce să te aștepți.”

,,Da, trăiesc pe strada Via Massimo D’Azeglio. Este un metru și jumătate de apă în casă. Asta după ce zilele acestea am finalizat reparația și am adus mobilă nouă’’.

Ploile torențiale au lovit regiunile din Emilia-Romagna în mai 2023. Atunci, inundațiile severe au cauzat 17 decese și prejudicii de 8,5 miliarde de euro.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu