Dorin Recean nu va mai ocupa funcția de prim-ministru în viitorul Guvern al Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu. În cadrul unei conferințe de presă, Recean a declarat că își depune și mandatul de deputat obținut la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Acesta a precizat că își va continua cariera profesională în afara politicii.
„Domnule prim-ministru, în primul rând, eu personal, și întreaga echipa PAS mulțumim ca acum 2 ani și jumătate ați acceptat invitația de a vă alătura echipei în drumul nostru. Sincer tare mi-aș dori să continuăm împreună acest lucru. Intenția noastră era să-l înaintăm în calitate de candidat la funcția de prim-ministru pe domnul Recean, însă domnul prim-ministru ne-a anunțat ca mandatul dumnealui se încheie aici și eu foarte mult sper totuși, indiferent de circumstanțe veți rămâne alături de noi pentru că ați depus foarte mult suflet, mult efort, lucru pentru care noi vă mulțumim.”
„Împreună cu președinta Sandu, împreună cu deputații și membrii PAS, cu care am început lucruri esențiale pentru țara noastră, dar și împreună cu toată societatea, alături de care astăzi suntem incredibil de aproape de obiectivul nostru strategic de a deveni membri ai UE. Toți împreună ne-am făcut datoria. Mulțumesc PAS pentru încredere și mandatul de a conduce Guvernul Republicii Moldova în această perioadă complicată”, a menționat Dorin Recean.
Președintele PAS a evitat să spună cine va fi înaintat pentru funcția de prim-ministru.
Șefa statului Maia Sandu i-a mulțumit premierului pentru activitatea sa.
,,Împreună cu echipa a contribuit semnificativ la consolidarea rezilienței instituțiilor statului și protejarea democrației, la avansarea procesului de aderare la UE, la asigurarea securității energetice și la realizarea mai multor programe importante de dezvoltare a țării. Am încredere că vei fi alături când țara va avea nevoie”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.
Analistul politic, Ion Tăbîrță susține că Guvernul condus de Recean a făcut față multor provocări, mai ales interferențelor Rusiei în politica de la Chișinău. Totuși, expertul spune că echipa condusă de Dorin Recean a avut și unele lacune.
,,Dacă să facem o evaluare reieșind din mandatul prioritățile mandatului său și anume legat de securitate, de reziliență a instituțiilor statului, atunci trebuie să spunem că într-adevăr a făcut față. Și aceste alegeri ne-a demonstrat acest lucru. S-a șchiopătat la dezvoltarea economică și nu neapărat aici ar fi vina domnului Recean, dar mai degrabă a partidului de Guvernământ”.
Iar expertul în politică Valeriu Pașa susține că Dorin Recean a avut o sarcină exactă, odată cu venirea lui în funcție.
,,Atunci când a fost numit în funcția de prim-ministru cu doamna președintă Sandu i-a stabilit obiectivul principal securitatea statului. Cu asta și s-a ocupat. Din păcate nu a avut suficient timp și energie ca să se ocupe și de suficientă măsură pe subiecte economice”.
Dorin Recean are 51 de ani și este economist de profesie. Între anii 2010 și 2012, a fost viceministru al Tehnologiei Informațiilor și Comunicațiilor, iar din 2012 până în 2015, ministru de Interne în guvernele conduse de Vlad Filat și Iurie Leancă. Dorin Recean a fost învestit în funcția de prim-ministru în februarie 2023, după ce Natalia Gavrilița a demisionat.