NOUTĂȚI

Doi tineri, în vârstă de 20 și respectiv 22 de ani, au fost arestați pentru 30 de zile fiind suspectați că ar fi omorât un bărbat

Compus de Redacția STAR

Doi tineri, în vârstă de 20 și respectiv 22 de ani, au fost arestați pentru 30 de zile fiind suspectați că ar fi omorât un bărbat și au ascuns corpul neînsuflețit al acestuia într-o pădure din localitatea Ocolina, raionul Soroca.

,,Potrivit cercetărilor preliminare, în seara de 13 septembrie, victima ar fi consumat băuturi alcoolice împreună cu două persoane din localitate, între care s-a iscat un conflict. Acesta a degenerat într-o agresiune fizică, în urma căreia victima a fost legată și transportată într-o zonă împădurită, unde i-au fost aplicate multiple lovituri ce i-au provocat decesul. Ulterior, cadavrul a fost ascuns, iar pentru a deruta ancheta, au fost create aparențe false privind plecarea victimei spre domiciliu”, a spus Violina Moraru, purtătoare de cuvânt al Procuraturii Generale.

Trupul neînsuflețit al victimei în vârstă de 37 de ani va fi supus expertizei medico-legale pentru a stabili motivul decesului. În acest caz a fost pornită o cauză penală pentru omor intenționat.

Despre autor

Redacția STAR