Doi frați din Criuleni au fost reținuți pentru complicitate la organizarea dezordinilor în masă, în cadrul unui protest organizat de o entitate afiliată condamnatului fugar Ilan Șor, în fața Comisiei Electorale Centrale. Acțiunile investigate au avut loc în prima săptămână a lunii septembrie, când sediul CEC a fost vandalizat. Suspecții au 38 și 43 de ani.
Potrivit oamenilor legii, cei doi bănuiți ar fi racolat alți 17 tineri care au primit instrucțiuni prin intermediul unui canal de Telegram, despre modalitățile de destabilizare. Din imaginile video publicate de poliție se vede cum cei doi frați au participat la protestul din fața sediului Comisiei Electorale Centrale, și cum în noaptea de 7 spre 8 septembrie, au aruncat cu ouă și vopsea pe clădire.
O parte dintre tinerii audiați cooperează cu ancheta. Aceștia au declarat că li s-au promis câte 50 de dolari pentru participarea la protestul care a durat aproximativ o oră, iar persoanei care ar fi aruncat primul obiectele pregătite i s-ar fi oferit un bonus de 1000 de lei. În final, însă, tinerii au primit sume cuprinse între 500 și 600 de lei.
Organizatorul destabilizării este în prezent căutat de poliție. Acesta ar fi fost remunerat cu 20 de mii de lei și primea bani prin aplicația mobilă „PSB” a unei bănci din Rusia.
Lasă un comentariu