Doi frați de 15 și 17 ani au fost la un pas de tragedie după ce weekend-ul trecut au intrat în apele lacului din parcul Valea Trandafirilor. La un moment dat, unul dintre ei era să-și piarda viața, înecându-se, iar fratele acestuia a sărit să-l salveze, dar nu a reușit, ajungând ambii în pericol. Din fericire, adolescenții au fost observați de salvamarii aflați în preajmă care au intervenit imediat și i-au scos în siguranță la mal. În acest context, reprezentanții IGSU vin cu mai multe recomandări pentru prevenirea nenorocirilor.
,,Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă părinții și cei care au în grijă minori să-i monitorizeze strict și să nu le permită mersul la scăldat de unii singuri sau în grupuri de prieteni. Mai mult, maturii sunt rugați să ghideze copiii în apă și să fie vigilenți în timpul activităților desfășurate în mediul acvatic. Totodată, în vederea evitării situațiilor de risc, salvatorii îndeamnă oamenii să meargă la scăldat doar în locuri special amenajate și dotate cu stații de salvare”, a spus Liliana Pușcașu, ofițerul de presă al IGSU.
Conform datelor Inspectoratului General pentru Situații de la Urgență, de la începutul anului 2024 și până acum, 53 de persoane au fost salvate de la înec de salvamari. Din fericire, alte 24 de persoane și-au pierdut viața, printre ei numărându-se și un tânăr de 25 de ani care s-a înecat în data de 21 mai în lacul Valea Morilor din sectorul Buiucani al Capitalei. El a urcat beat pe o hidrobicicletă și ar fi sărit în apă pentru a filma un video pentru rețelele sociale, potrivit salvatorilor din zonă. Aceștia au încercat să-l salveze, dar fără succes.
Lasă un comentariu