NOUTĂȚI

Doi bărbați suspectați de incendierea unei mașini din parcarea IGP au fost plasați în arest preventiv

Doi bărbați suspectați de incendierea unei mașini din parcarea Inspectoratului General al Poliției în ziua turului doi al alegerilor prezidențiale au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, la solicitarea PCCOCS.

Șeful interimar al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Victor Furtună, a menționat că nu poate oferi mai multe detalii despre dosarele legate de destabilizarea situației din țară și corupția electorală.

,,Se lucrează în primul rând, cu părere de rău nu-i în situația și legislația ne permite, noi întotdeauna străduim să fim transparenți și ieșim cu comunicate de presa, dar la momentul actual nu pot să vă dau detalii ce să face. Am mai fost reținute 2 persoane, urmează să depunem un demers să solicităm o măsură preventivă arestarea preventivă pe ultimele două’’.

Autoturismul a fost incendiat în dimineața turului II al alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie, chiar în curtea Inspectoratului General al Poliției. Înainte de asta, unul dintre suspecți, un cetățean armean de 38 de ani, cumpărase șase litri de benzină. Cei doi au fost prinși în timp ce se deplasau în localitatea Varnița, raionul Anenii Noi, pentru a duce probe legate de incendiere.

Indivizii au spus că au acționat la comanda serviciilor speciale rusești și ar fi raportat totul unui individ aflat pe malul stâng al Nistrului, care se află în prezent la Moscova. Alte cinci persoane din regiunea transnistreană, care intenționau să incendieze mașini ale Poliției, dar și sediile Comisiei Electorale Centrale, Curții de Apel și sediile unor instituții publice, au fost reținute și plasate în arest.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu