NOUTĂȚI

Directoarea grădiniței nr. 32 din Chișinău, condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare, va rămâne fără grad didactic

Compus de Redacția STAR

Directoarea grădiniței numărul 32 din Chișinău, Dina Pavaleanu, condamantă la trei ani de închisoare cu suspendare pentru acte de corupție, va rămâne și fără grad didactic. Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a anunțat că subiectul va fi discutat la Consiliul de etică al instituției.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Perciun a mai scris că ministerul pe care-l conduce are toleranță zero față de actele de corupție din sistem. „Este absolut inacceptabil ca admiterea copiilor într-o instituție de învățământ să depindă de bani sau favoruri. Astfel de acțiuni trădează misiunea educației și afectează profund încrederea părinților în sistemul public. Un sistem educațional integru și credibil trebuie să fie liber de corupție și abuz”, a scris ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Amintim că, directoarea grădiniței numărul 32 din Chișinău, Dina Pavaleanu, a fost condamnată săptămâna trecută la trei ani de închisoare cu suspendare. Decizia a fost luată de către magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Potrivit învinuirii, aceasta ar fi perceput taxe ilegale pentru înmatricularea copiilor în instituția pe care o conduce. Pe lângă asta, instanța a dispus să-i fie aplicată o amendă de 200 de mii de lei și a fost privată de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de cinci ani. Cazul de corupție a fost reclamat de către una dintre fondatoarele ONG-ului „Părinți Solidari”. Decizia Judecătoriei Chișinău nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs. Diana Pavaleanu pledează nevinovată.

Despre autor

Redacția STAR