Deputatul PAS Roman Roșca urmează să preia funcția de viceprim-ministru pentru Reintegrare, în locul lui Oleg Serebrian, care a fost desemnat ambasador al Republicii Moldova în Turcia. Propunerea îi aparține prim-ministrului Dorin Recean. Anunțul a fost făcut, luni, de purtătorul de cuvânt al Guvernului Daniel Vodă, în cadrul unul briefing organizat după ședința Guvernului.
Roman Roșca a deținut și funcția de președinte al Comisiei de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a țării.
,,Este vorba despre deputatul Roman Roșca și este un pas firesc pentru asigurarea continuității și consolidării eforturilor de reintegrare a țării”, a spus Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Premierul Dorin Recean i-a mulțumit lui Oleg Serebrian pentru activitate.
,,Stimați colegi, astăzi este ultima ședință de Guvern la care participă și vicepremierul Serebrian. Vreau să-i mulțumesc foarte mult pentru că împreună noi am asigurat pacea, securitatea și o dezvoltarea echilibrată”.
,,Stimați vreau să vă mulțumesc pentru cei trei ani și jumătate de colaborare în cadrul Guvernului Republicii Moldova pentru diverse calități cu dumneavoastră personal și cu ceilalți colegi. A fost pentru mine o onoare și o plăcere să lucrez cu toți dintre dumneavoastră, să simt sprijinul dumneavoastră în situații care au fost destul de complicate în acești ani. Pentru că coordonatele dosarului transnistrean s-au schimbat foarte mult”, a spus Oleg Serebrian, vicepremier pentru Reintegrare.
Oleg Serebrian este diplomat de carieră, cu rangul diplomatic de ambasador. Activează în serviciul public și diplomatic al Republicii Moldova de peste trei decenii. A ocupat funcții de conducere în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, dar și în misiuni diplomatice. A fost ambasador al Republicii Moldova în Franța și Germania, iar din ianuarie 2022 exercită funcția de viceprim-ministru pentru Reintegrare.