NOUTĂȚI

Deputatul controversat Artem Dmitruk a fugit ilegal în Moldova, susține procurorul general de la Kiev

Compus de Redacția STAR

Deputatul controversat ucrainean, Artem Dmitruk a fugit ilegal din Ucraina, traversând frontiera moldo-ucraineană prin regiunea transnistreană, a anunțat marți procurorul general al Ucrainei. În data de 25 august, deputatul fugar fusese pus sub acuzare pentru comiterea unui atac în grup asupra unui ofițer de poliție în Odesa, pentru tentativa de răpire a armei de foc a acestuia și pentru provocarea de vătămări corporale. Tot atunci, presa ucraineană a scris că Dmitruk a fugit din țară cu o zi înainte.

,,Această persoană nu a trecut singură frontiera de stat, cineva a ajutat-o. Iar printre cei care l-au ajutat s-ar putea afla oficiali ai diferitor structuri. Noi am stabilit traseul pe unde s-a deplasat suspectul. Se știe că Dimitruk a trecut granița prin regiunea transnistreană. Avem informații și despre țara unde se află această persoană” , a spus Andrei Kostin, procurorul general al Ucrainei.

Procurorul General de la Kiev s-a arătat nedumerit că deputatul a reuișit să evadeze din Ucraina „fără probleme”.

„Сând vedem în imagini cum polițiștii noștri de frontieră urmăresc fugarii folosind drone, apoi echipe mobile pentru a-i prinde, putem spune că sunt într-adevăr exemple de succes. Și mă gândesc: de ce în acele cazuri au reușit, dar în acest caz această persoană a trecut ilegal frontiera de stat fără vreo problemă?”

Pe de altă parte, publicația Ucrainskaia Pravda scrie că deputatul Artem Dmitruk a trecut pe jos frontiera de la Palanca și apoi a mers la secția de poliție locală din orașul Ștefan Vodă, unde ar fi cerut protecție și i s-ar fi acordat azil temporar. Ministrul moldovean de Interne, Adrian Efros, a declarat jurnaliștilor de la filiala ucraineană a Europei Libere că deputatul ucrainean nu a anunțat autoritățile moldovenești că este membru al parlamentului ucrainean.

„Există norme internaționale care asigură libera circulație a cetățenilor. Acest lucru este valabil în special pentru cetățenii Ucrainei care vin din zona de conflict, de pe teritoriul unde se desfășoară războiul. Conform Convenției de la Geneva, suntem obligați să le oferim un loc sigur. El nu a declarat în niciun fel că este membru al parlamentului ucrainean. A traversat granița ca un cetățean obișnuit. Noi ne-am îndeplinit obligațiile: l-am doucumentat, l-am autorizat pe teritoriul Republicii Moldova, după care aceasta a părăsit țara.”

Potrivit presei de la Kiev, deputatul a părăsit teritoriul Moldovei în ziua în care a sosit, pe 24 august, luănd un zbor spre Italia de pe Aeroportul Internațional Chișinău.

Dmitruk este cunoscut pentru numeroase scandaluri, în special pentru faptul că, în ianuarie 2022, a provocat o bătaie în Consiliul Municipal Odesa pentru a putea intra în sala de ședințe. Dmitruk a condamnat Forțele Armate ale Ucrainei pentru luptele din regiunea Kursk și a susținut Biserica Ortodoxă Ucraineană subordonată Patriarhiei Moscovei.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu