NOUTĂȚI

De la copii de 9 ani la seniori de 60, comunitatea din Cobani s-a unit în jurul limbii române prin „Dictarea Națională”

Compus de Redacția STAR

Cu prilejul Zilei Limbii Române, satul Cobani din raionul Glodeni a găzduit pentru prima dată „Dictarea Națională”. Evenimentul a reunit participanți de toate vârstele, de la 9 ani până la 60 de ani,  și a confirmat interesul viu al comunității pentru limba română. Surprinzător, numărul celor care au venit să scrie dictarea a depășit lista inițială de înscrieri, semn al dorinței oamenilor de a celebra această zi printr-un exercițiu colectiv de cultură și identitate, scrie nordnews.md.

Am decis să fac o excepție și să prind curaj, să nu am frică de scris și să înving teama să scriu în față la lume. Eu cred că după asta voi scrie mai bine de  la 1 septembrie, a spus Valentina Pulbere, participantă de 9 ani. 

„Este o sărbătoare astăzi, este Ziua Limbii Române, este ziua părinților, buneilor, străbuneilor.  Dictarea a fost foarte interesantă, am studiat limba moldovenească în școală și mi-a fost cam greu, dar m-am stăruit”, a zis Vasile Danila, particiăpantă de 60 de ani.

Tema dictării a fost dragostea pentru limba română.

„Pentru că marcăm Ziua Limbii Române, sper ca textul să fie ales pe măsură – în cinstea limbii, în cinstea cuvântului românesc. Tot ce avem mai valoros și mai frumos se naște prin limba română. Am căutat mult cuvintele potrivite până le-am găsit pe cele care transmit exact ceea ce voiam să spun și le-am oferit publicului ca un mesaj pentru oameni buni”, a declarat pentru jurnaliști Galina Danila, profesoară de limba și literatura română la gimnaziul din Cobani.

Primărița localității, Liliana Burlacu, care s-a alăturat și ea participanților la dictare, a mărturisit că ideea organizării unui asemenea eveniment exista de mai mult timp și a prins contur acum, cu ocazia Zilei Limbii Române.

„Am retrăit acele momente frumoase când eram elevă și dictarea era obligatorie – mai întâi în limba moldovenească, iar mai târziu în limba română, pentru că așa trebuie să fie. Fiecare moldovean trebuie să știe că valorile de bază, pe care trebuie să le păstrăm în inimă, sunt dragostea de țară, dragostea de poporul nostru și dragostea de limba română. Acestea sunt cele trei fundamente pe care se naște și se păstrează un neam și tocmai asta trebuie să-i învățăm pe toți elevii și pe generațiile care vor veni după noi”, a menționat primărița.

În total, la „Dictare Națională” din Cobani au participat 20 de persoane. Rezultatele vor fi anunțate săptămâna viitoare, iar cei mai buni participanți vor fi premiați cu vouchere pentru achiziționarea de cărți.

„Dictarea Națională” de la Chișinău va avea loc pe 31 august, în Piața Marii Adunări Naționale.

Despre autor

Redacția STAR