NOUTĂȚI

CSP se opune lichidării PA și a PCCOCS. Se propune comasarea prin fuziune a celor două procuraturi

Compus de Redacția STAR

Consiliul Superior al Procurorilor se opune lichidării Procuraturii Anticorupție și a Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale, membrii săi pledează pentru comasarea celor două instituții prin fuziune într-o nouă procuratură. Această fuziune presupune că procurorii celor două instituții specializate să fie transferați, cu tot cu dosarele pe care le gestionează la noua instituție, PACO. Inițiativa legislativă, în actuala formă, propune însă noi angajări.

Proiectul propus în 13 februarie de deputații PAS prevede organizarea și funcționarea unei noi entități în cadrul sistemului procuraturii. Procurorii anticorupție și cei de la Combaterea Crimei Organizate ar urma să fie transferați la alte instituții. Președintele CSP spune că această soluție va îngreuna procesul, iar noua instituție nu va fi pregătită să-și înceapă activitatea în timp util.

,,Graba ar putea strica treaba. Punem în echilibru plusurile care sunt în fortificarea capacităților procuraturilor specializate și dacă alegem o cale ea o să fie rezonabilă și bine gândită”, a spus președintele CSP, DUmitru Obadă.

La rândul său, membra CSP, Mariana Cherpec, a subliniat că propunerea de a transfera procurorii de la instituțiile specializate la cele din teritoriu reprezintă o încălcare a Codului Muncii.

,,Acest fapt afectează drepturile și garanțiile prevăzute de lege și standardele și recomandările europene pe partea ce ține de stabilitatea funcției de procuror și independența profesională a procurorilor în redacția actuală a proiectului de lege nu voi susține lichidarea celor două procuraturi”.

Proiectul de lege care prevede crearea PACCO a fost aprobat, pe 20 februarie, în prima lectură de 61 de deputați. Autorii proiectului susțin că scopul acestei inițiative este consolidarea eforturilor de combatere a corupției și a criminalității organizate prin unificarea competențelor într-o structură specializată. Partidele de opoziție și analiștii politici au afirmat atunci că proiectul țintește înlăturarea Veronicăi Dragalin de la șefia Procuraturii Anticorupție.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu