Consiliul Superior al Magistraturii solicită „oficialilor de rang înalt” să respecte independența justiției, după ce unele autorități au reclamat lipsa de progres a sistemului judecătoresc în dosarele de rezonanță, în contextul proceselor electorale curente. Într-o reacție publică, membrii CSM își exprimă disponibilitatea de a examina fiecare sesizare cu privire la eventuale abateri.
„CSM reiterează angajamentul sistemului judecătoresc față de respectarea principiilor de independență, imparțialitate și transparență în soluționarea tuturor cauzelor aflate pe rol. În ceea ce privește orice suspiciuni legate de tergiversări, CSM își exprimă disponibilitatea de a examina cu maximă atenție și seriozitate fiecare sesizare cu privire la eventuale abateri, în limitele competențelor sale legale”, se arată în comunicatul emis.
De asemenea, CSM face apel la respectarea independenței justiției și amintește că, în orice stat de drept, autoritățile trebuie să evite comentariile publice care ar putea pune presiune pe magistrați sau ar putea compromite imaginea întregului sistem judiciar.
„În calitatea sa de garant al independenței judecătorești, CSM va continua să vegheze ca fiecare judecător să-și exercite funcțiile în strictă conformitate cu normele legale și standardele de integritate, contribuind astfel la menținerea încrederii cetățenilor în actul de justiție”, mai spun membrii CSM.
Procurorul General, Ion Muntean, a menționat, luni în cadrul unei conferințe de presă, că mai multe cauze inițiate pe numele membrilor fostului Partid Șor nu au încă o finalitate pe motiv că dosarele sunt tergiversate de magistrați.
Săptămâna trecută, o listă cu numele și adresele a aproximativ 3.800 de oameni care ar fi membri ai rețelei grupării criminale Șor și ar fi implicați în procesul de cumpărare a voturilor a fost expediată mai multor redacții de o persoană anonimă care s-a prezentat drept ofițer. Persoana anonimă acuză procurorii că ar împiedicat investigarea cazurilor de finanțare politică. Poliția nu a confirmat și nici nu a infirmat datele din listă, menționând că aceste informații nu au fost suprapuse cu cele deținute de instituțiile de drept.
Lasă un comentariu