Locuitorii municipiului Chișinău pot solicita conectarea la energia termică. Termoelectrica este gata să furnizeze căldură grădinițelor, școlilor, instituțiilor medicale și sociale, dar și blocurilor locative și agenților economici. Conectarea poate avea loc indiferent de data emiterii Dispoziției Primăriei Chișinău cu privire la demararea sezonului de încălzire, precizează instituția.
Potrivit directorului ‘TERMOELECTRICA’, Iurie Razlovan întreprinderea este pregătită să conecteze la agentul termic atât consumatorii individuali, cât și instituțiile medicale și cele de învățământ.
,,În general, noi de mai mult timp susținem ideea că noțiunea asta de început sau sfârșit de sezon de încălzire este una învechită, din simplu considerând că în rețelele magistrale, agent termic, noi avem anul împrejur. Ceea ce ține de obiectivele sociale sau cum ar fi grădinițele, școlile, spitalele, ele la fel pot fi conectate în orice moment la solicitare, dar din câte cunoaștem, de obicei, ei sunt în așteptarea unei dispoziții care este emisă de primarul general”.
Contactat de ONE TV, șeful adjunct al Direcției municipale Educație, Tineret și Sport, Andrei Pavaloi, a spus că, dacă vor fi solicitări din partea administratorilor grădinițelor și școlilor, acestea vor fi conectate la agentul termic începând cu 6 octombrie. Totuși, dacă temperatura din grupele de grădiniță scade sub 18°C, conectarea va avea loc imediat, fără o solicitare în acest sens. Pavaloi a mai menționat că temperatura în instituțiile preșcolare este monitorizată zilnic.
Consumatorul care dorește să fie conectat la sistemul centralizat de încălzire trebuie să meargă la unul dintre sediile termoelectricii și să depună o cerere. În cazul blocurilor de locuințe, administratorul blocului trebuie să depună o solicitare oficială, prin care să specifice că locatarii doresc să aibă încălzire.
,,Dacă sistemul intern este pregătit și contractul de formezare este, atunci, în câteva ore, specialiștii noștri conectează consumatorul dat la energie termică. Noi o să lucrăm dacă este cazul și sâmbăta și duminica, ne străduim noaptea totuși să nu facem lucrul ăsta, dar ca de obicei, cum au fost și sezoanele precedente, maxim într-o săptămână solicitările toate sunt procesate”.
Unii oameni spun că nu vor solicita conectarea la căldură, considerând că este prea devreme. Aceștia susțin că nu își permit să plătească facturile, așa că încearcă să facă față frigului prin alte metode.
,,Noi ne îmbrăcăm în cameră pentru mine e normal, poate cei care au copii mici, bătrâni, dar noi ne arănjăm încă”.
,,La condiționer că menține bine căldura”.
,,Sunt bolnavă, pensia mea e foarte mică și pur și simplu nu mi-o pot permite. Așa că ne îmbrăcăm călduros și asta e tot. Ce ar trebui să facem?”
Potrivit Întreprinderii de furnizare a agentului termic TERMOELECTRICA, pe perioada sezonului rece peste 70% dintre consumatorii municipiului Chișinău sunt conectați la sistemul centralizat de încălzire. Anul trecut, sezonul de încălzire a început pe 17 octombrie.