NOUTĂȚI

Consiliul Superior al Magistraturii a acceptat, luni cererile a nouă judecători și a propus repetat președintei Maia Sandu numirea acestora în funcția de judecători

Compus de Redacția STAR

Consiliul Superior al Magistraturii a acceptat, luni cererile a nouă judecători și a propus repetat președintei Maia Sandu numirea acestora în funcția de magistrat până la atingerea plafonului de vârstă. Printre candidații care luptă pentru fotoliul de magistrat al CSM se numără: Ina Pruteanu, Rodica Nicula, Irina Dascăl, Galina Ciobanu, Angela Vasilenco, Ion Chirtoacă, Marcel Gandrabur, Iurie Movilă și Victor Olărescu.

Tot în cadrul ședinței de luni membrii CSM au respins alte șapte solicitări de numire în funcție de magistrat până la atingerea plafonului de vârstă. Este vorba despre Cristina Smolevschi, Mirela Bolduma, Maria Miron, Irina Păduraru, Victoria Hadârcă, Rodica Berdilo și Victoria Sanduța, respinse anterior de șefa statului Maia Sandu.

,,Cu 7 voturi pro și 2 voturi împotrivă ale membrilor prezenți, plenul CSM hotărăște: Se respinge cererea judecătorului Berdilo Rodica de la Judecătoria Chișinău privind înaintarea repetată de numire în funcție de judecător până la atingerea plafonului de vârstă. Se propune președintelui Republicii Moldova eliberarea doamnei Rodica Berdilo din funcția de judecător al Judecătoriei Chișinău. Se respinge cererea judecătorului Victoria Sanduța de la Judecătoria Chișinău privind înaintarea în funcție de judecător până la atingerea plafonului de vârstă”, a spus Sergiu Caraman, președintele interimar al CSM.

Preşedintele Republicii Moldova poate respinge o singură dată candidatura propusă de către CSM pentru numirea în funcţia de judecător şi numai în cazul depistării unor circumstanțe care confirmă incompatibilitatea candidatului cu funcţia respectivă, de încălcare de către acesta a legislaţiei sau de încălcare a procedurilor legale de selectare şi promovare a acestuia.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu