STARNEWS

Conor McGregor a aflat decizia autorităților după ce a fost acuzat de agresiune sexuală

Compus de Redacția STAR

Conor McGregor a scăpat de acuzațiile de agresiune sexuală. La patru luni de la momentul în care acesta a fost învinuit că ar fi agresat sexual o tânără, autoritățile au decis că luptătorul este nevinovat.

Conor McGregor în vârstă de 35 de ani a fost acuzat, în luna iunie de agresiune sexuală de o tânără pe care starul din UFC a întâlnit-o în timpul unui meci de baschet dintre Denver Nuggets și Miami Heat. Femeia a susținut că l-a cunoscut pe McGregor în timpul meciului, iar la finalul partidei, un bodyguard al luptătorului i-a transmis că acesta o așteaptă în toaleta arenei Kaseya Center.

Când a mers să discute cu Conor McGregor, tânăra susține că acesta a agresat-o sexual, însă dublul campion mondial din UFC a negat vehement aceste afirmații.

”După o investigație amănunțită, inclusiv a filmărilor și a interviurilor cu martorii, autoritățile au ajuns la concluzia că nu există un caz împotriva clientului meu, Conor McGregor. Așa cum se anticipa, decizia autorităților confirmă relatările domnului McGregor în legătură cu acea seară. În numele clientului meu, a familiei și a fanilor săi, suntem fericiți că s-a încheiat”, a declarat avocatul lui Conor McGregor pentru DailyMail.

TMZ susține că McGregor și femeia care l-a acuzat de agresiune sexuală au fost surprinși împreună în timp ce au intrat în toaleta locației și, ulterior, au fost împreună și într-un club de noapte.

Tot la meciul dintre Denver Nuggets și Miami Heat, Conor McGregor a pășit pe teren la pauză pentru a-și promova un produs pentru ameliorarea durerilor. Imediat după, mascota celor de la Miami Heat l-a provocat pe irlandez la o rundă de sparring, însă avea să regrete amarnic.

McGregor i-a aplicat celui îmbrăcat în mascotă un croșeu puternic, în urma căruia bărbatul a fost făcut KO. Luptătorul irlandez nu s-a oprit și a continuat să îl lovească cu pumnul aflat în față pe bărbatul aflat la pământ.

Mascota a fost târâtă în afara terenului, însă Conor McGregor a ținut să îi aplice spray-ul pentru ameliorarea durerilor.

Deși momentul ar fi fost regizat, McGregor nu a ținut cont de acest lucru și a lovit mascota cu toată forța, motiv pentru care bărbatul a ajuns la spital.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu