NOUTĂȚI

Condamnat la închisoare. Un tânăr din Căușeni a pătruns în casa fostei iubite, i-a ucis bunica și i-a rănit mama, după care a dat foc casei

Compus de Redacția STAR

Un tânăr din Căușeni a fost condamnat la 25 de ani de închisoare după ce a pătruns în casa fostei iubite, i-a ucis bunica, i-a rănit mama și apoi a dat foc locuinței. Sentința a fost pronunțată luni, 28 octombrie, de magistrații Judecătoriei Căușeni.

Potrivit anchetei, în 2023, inculpatul avea o relație amoroasă cu minora, iar în februarie 2024 aceștia s-au despărțit. Tânărul susținea că iubita i-a fost infidelă și a amenințat-o în repetate rânduri că o va ucide pe ea și pe membrii familiei acesteia.

Astfel, în noaptea de 1 iunie, inculpatul a pătruns în casa în care locuiau minora, mama și bunica sa. Inițial, el a atacat-o pe mama fostei iubite. La strigătele femeii a venit bunica, care a încercat să opună rezistență, însă tânărul a luat un cuțit și a înjunghiat-o mortal.

Ulterior, acesta a revenit la mama minorei și a încercat să o ucidă. În acel moment, tânăra a intervenit în apărarea mamei sale. Individul a încercat să o atace și pe minoră, dar mama acesteia a reușit să-i distragă atenția, oferindu-i timp fetei să fugă din casă, iar ea s-a ascuns în baie.

Realizând că situația îi scapă de sub control, tânărul a luat o sticlă cu benzină, a stropit casa și i-a dat foc, după care a fugit. Inculpatul a pledat nevinovat și nu a colaborat cu ancheta. 

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu