NOUTĂȚI

Concerte gratuite la Bălți și Cahul, organizate de DRRM de Ziua Națională a României

Compus de Redacția STAR

Ziua Națională a României va fi celebrată, în premieră,  prin două concerte-eveniment de muzică bizantină în limba română, la Cahul și Bălți. Organizatorul evenimentului este Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), din cadrul Guvernului României.  Intrarea este liberă pentru toți doritorii de a participa.

Astfel, aproximativ 1.000 de persoane sunt așteptate în această săptămână la cele două concerte. Primul, susținut de TRONOS Junior, va avea loc pe 25 noiembrie, la ora 17:00, la Teatrul Național de Stat „Vasile Alecsandri” din Bălți. Al doilea concert, susținut de TRONOS, este programat pentru 28 noiembrie, tot la ora 17:00, la Palatul de Cultură „Nicolae Botgros” din Cahul. Evenimentele sunt dedicate Zilei Naționale a României și invită publicul să sărbătorească împreună această importantă ocazie.

„În aceste zile, apogeul spiritului românesc se simte, se cântă și se celebrează în comunitatea noastră comună de limbă, cultură și tradiție. Evenimentele pe care Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova le organizează pentru Ziua Națională a României vin să transpună în realitate aceste valori în fața publicului de peste Prut. La mulți ani, România! La mulți ani, români!”, a declarat directorul general cu atribuții de secretar de stat al DRRM, Constantin-Valentin Răducanu.

Grupul psaltic TRONOS Junior ajunge pentru prima dată în Republica Moldova. Formația, alcătuită din copii selectați de părintele dirijor Ioan Balaban la Parohia Nașterea Maicii Domnului – Foișorul Mavrocordaților din București, va susține un concert la Bălți, cu sprijinul Episcopiei de Bălți. Va prezenta un repertoriu emoționant dintr-o valoroasă moștenire muzicală.

La Cahul va concerta grupul psaltic TRONOS al Patriarhiei Române, pentru prima dată în formula completă de 20 de membri. Cu sprijinul Episcopiei Basarabiei de Sud și al Primăriei Cahul, publicul va putea urmări momente de cântare bizantină interpretate de corul condus de arhidiaconul Mihail Bucă.

Prin aceste evenimente, organizate în preajma Zilei de 1 Decembrie, DRRM își propune să transmită spiritul românesc și patrimoniul cultural comun care consolidează relația dintre România și Republica Moldova. Tot cu ocazia Zilei Naționale, DRRM rămâne partener al Ambasadei României la Chișinău în organizarea evenimentului diplomatic dedicat, pe 26 noiembrie, partenerilor României din Republica Moldova.

Despre autor

Redacția STAR