Comisia Europeană îndeamnă autoritățile de la Chișinău să consulte Comisia de la Veneția în cazul amendamentului ce ține de reducerea numărului de voturi necesare pentru numirea experților străini în Comisia pentru Vettingul procurorilor, decizie care a provocat indignarea atât a societății civile, cât și a opoziției parlamentare. Instituția a menționat că reformele legate de statul de drept și justiție sunt esențiale pentru procesul de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană, însă acestea trebuie realizate într-un mod transparent. Solicitați de ONE TV reprezentanții puterii au precizat că legea va fi transmisă Comisiei de la Veneția.
„Orice astfel de reforme ar trebui realizate într-un mod transparent și incluziv, cu consultarea adecvată a tuturor părților interesate și relevante. Sprijinul transpartinic pentru reformele-cheie din justiție este important pentru a asigura reprezentativitatea acestora și implementarea lor pe termen lung. Invităm Parlamentul Republicii Moldova să transmită amendamentul legislativ Comisiei de la Veneția pentru examinare”, a subliniat Markus Lammert, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.
Curtea Constituțională a refuzat suspendarea modificărilor legislative privind procedura de numire a membrilor Comisiei de evaluare a procurorilor, solicitare depusă de un grup de deputați din opoziție. Aleșii, printre care Alexandru Berlinschii, Adrian Lebedinschi și Diana Caraman, au susținut că, pe lângă reducerea numărului de voturi necesare pentru alegerea membrilor comisiei, a fost introdus și un element discriminatoriu: pentru candidații propuși din afara țării vor fi necesare 51 de voturi, în timp ce pentru cei din Republica Moldova pragul rămâne de 61 de voturi. Magistrații Curții au menționat însă că autorii sesizării nu au demonstrat în mod convingător că aplicarea prevederilor contestate ar produce consecințe iremediabile, care nu ar putea fi înlăturate de organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor sau pe calea justiției. Săptămâna trecută, majoritatea parlamentară a votat pentru numirea experților Bernard Lavigne și Herman von Hebel în Comisia de evaluare externă a procurorilor. Decizia a stârnit indignarea atât a societății civile, cât și a opoziției parlamentare. Criticile au apărut după ce fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate a modificat legea pentru a permite numirea lui Hebel în această funcție, pragul de vot fiind redus la 51.


