Drumul de ocolire a orașului Vulcănești, parte a drumului M3 Chișinău-Comrat-Giurgiulești-frontiera cu România, este accesibil începând cu 18 decembrie. Acesta a fost inaugurat în prezența oficialilor, inclusiv a ministrului...
Latest Posts
Parlamentarii, în rol de Moș Crăciun pentru copiii cu dizabilități: ,,Un exercițiu de solidaritate”
Cei 101 parlamentari vor fi Moș Crăciun pentru 101 copii cu dizabilități severe din întreaga țară, care au scris câte o scrisoare acestuia. Răvașele au fost repartizate în cadrul ședinței din 18 decembrie de deputata Partidului...
Premierul Alexandru Munteanu, întrevedere cu autoritățile locale din UTA Găgăuzia. Ce teme au fost abordate
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu primarii și reprezentanții serviciilor desconcentrate din UTA Găgăuzia. Discuțiile s-au axat pe cooperarea dintre autoritățile centrale și cele locale, precum și pe...
Și-a ucis mama și a încercat să mai omoare o femeie: pedeapsa primită de bărbat
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care și-a ucis mama și a încercat să o omoare pe îngrijitoarea acesteia la începutul acestui an, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare. Sentința a fost pronunțată recent de magistrați, după...
Salt spectaculos pentru România în clasamentul pașapoartelor: de pe locul 21, pe locul 2
România urcă spectaculos în topul celor mai puternice pașapoarte din lume. În clasamentul anual realizat de compania de consultanță Nomad Capitalist Passport Index, România ajunge pe locul al doilea la nivel global, după ce anul...
Ministra Agriculturii, vizată de o moțiune simplă semnată de 42 de deputați din opoziție
Opoziția a înaintat o moțiune simplă împotriva ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga. A fost invocat faptul că domeniul agricol se confruntă cu mai multe probleme majore, printre care lipsa...
Lucrările la linia electrică Chișinău–Vulcănești întârzie: proiectul va fi terminat în ianuarie 2026
Proiectul liniei electrice Chișinău–Vulcănești, esențial pentru independența energetică a Moldovei, nu va fi gata până la sfârșitul anului 2025, cum era planificat. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spune că linia aeriană este...
Președinta filialei din Călărași a fostului partid Șor, condamnată la închisoare. Ce acuzații i-au fost aduse
Președinta filialei din Călărași a fostului partid Șor a fost condamnată la patru ani de închisoare, dintre care doi ani cu suspendare, pentru că ar fi fost complice la acceptarea, cu bună știință, a finanțării formațiunii din...
Când vor fi introduse taxe pentru coletele de pe platforme online precum Temu. Răspunsul ministrului Finanțelor
Din luna iunie a anului viitor ar putea fi introduse taxe pentru coletele de până la 150 de euro comandate de pe platforme online precum Temu, Joom, Shein sau AliExpress. Declarația a fost făcută de ministrul Finanțelor, Andrian...
Salariile din domeniul culturii vor fi majorate în 2026, anunță ministrul Culturii, Cristian Jardan
Salariile sunt cea mai mare problemă din domeniul culturii a afirmat ministrul Culturii, Cristian Jardan, în cadrul emisiunii „1 la 1” de la ONE TV, subliniind că, de la începutul anului viitor, acestea vor crește cu până la zece...

