Locuitorii din Găgăuzia își pot dezvolta afacerile cu ajutorul granturilor europene. Este și cazul lui Dmitrii Manol, care a beneficiat de un grant în valoare de 80.000 de lei pentru a-și realiza visul de a construi un parc...
Latest Posts
Regiunea transnistreană rămâne fără gaze rusești și în luna februarie
Regiunea transnistreană rămâne fără gaze rusești și în luna februarie. Gazprom, companie controlată de Kremlin, nu a făcut rezervări pentru transportul gazelor naturale prin gazoductul transbalcanic, pentru stânga Nistrului...
Satul Braniște ar putea fi conectat printr-un pod peste Nistru cu orașul Ștefănești din România
Unul dintre cele patru poduri care urmează să fie construit peste Prut ar putea uni satul Braniște, raionul Rîșcani și orașul Ștefănești, din județul Botoșani, România. În perioada interbelică, a existat un pod între localitățile...
Prima unitate de salvatori și pompieri independentă în energetic, inaugurată la Dondușeni
Prima unitate de salvatori și pompieri independentă energetic a fost inaugurată la Dondușeni. Administrația acesteia poate uita de facturile la energie. Și asta pentru că 95 la sută din necesități vor fi acoperite de un parc...
Tabloul unui pictor din Moldova a fost vândut pentru o sumă record de 30 000 de euro
Tabloul „Speranță” al pictorului Gheorghe Lișița, originar din Republica Moldova, a fost vândut pentru suma record de 30.000 de euro, cea mai mare obținută vreodată de artist. Lucrarea a fost prezentată în cadrul evenimentului...
Donald Trump a anulat 78 de ordine executive și memorandumuri emise de administrația lui Biden
Președintele american Donald Trump a anulat chiar din prima sa zi de mandat 78 de ordine executive și memorandumuri emise de administrația lui Joe Biden. Printre acestea se numără suspendarea, timp de 90 de zile, a acordării de...
De la începutul anului, prețul de import al energiei electrice a fost, în medie, de 126,75 euro/ MWh
În primele 20 de zile, pentru energia electrică de import Moldova a plătit, în medie, 126 de euro pentru un megawatt/oră. Cheltuielile de achiziție sunt acoperite de tariful achitat de consumatorii finali. Experții spun însă că...
O mașină de poliție aflată în misiune a fost implicată într-un grav accident rutier
O mașină de poliție aflată în misiune a fost implicată într-un grav accident rutier, în centrul Chișinăului. Doi polițiști au fost răniți și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Echipajul de poliție circula pe strada Tighina...
Consilierii PSRM solicită convocarea de urgență a CMC pentru aprobarea bugetului pentru 2025
Capitala este în continuare fără buget, iar data ședinței Consiliului Municipal Chișinău pentru aprobarea acestuia nu a fost stabilită. În context, consilierii socialiști cer convocarea de urgență a CMC pentru aprobarea...
Ministerul Justiției urmează să prezente arhitectura instituțională a structurilor anticorupție
Ministerul Justiției are la dispoziție o săptămână pentru a prezenta cum va arăta noua arhitectură instituțională a structurilor anticorupție. Subiectul a fost discutat, luni, 20 ianuarie în cadrul Consiliului Suprem de...

