Trei tineri care au manifestat un comportament agresiv în trafic, efectuând manevre periculoase în sectorul Buiucani al capitalei, au fost identificați și sancționați de poliție. Teribiliștii și-au recunoscut vina.Tinerii...
Latest Posts
Două femei, condamnate la doi ani de închisoare pentru coruperea alegătorilor. Pedeapsa a fost suspendată
Două femei din Soroca au fost condamnate pentru coruperea alegătorilor. Inculpatele în vârstă de 64 de ani, au primit doi ani și șase luni și respectiv doi ani de închisoare, cu suspendare. Acestea vor fi incluse în programe...
Un angajat vamal a fost reținut și alți cinci sunt cercetați în libertate pentru luare de mită
Noi rețineri la vamă. Un angajat al postului Leușeni a fost reținut pentru corupție, iar alți cinci sunt cercetați în stare de libertate. Aceștia ar fi pus în aplicare o schemă prin care luau mită de la șoferii de curse...
Administrația Sanatoriului „Speranța” de la Vadul lui Vodă va sta 20 de zile în arest preventiv
Directoarea Sanatoriului „Speranța” de la Vadul lui Vodă, adjunctul ei și un intermediar vor sta 20 de zile în arest preventiv. Ei au fost puși sub învinuire pentru trucarea unor licitații. În urma perchezițiilor, ofițerii CNA au...
Prevederi noi de combatere a fumatului votate de Parlament
Fumatul la o distanță mai mică de zece metri de instituțiile publice, precum cele sociale, culturale și sportive, este interzis. Aceasta este una dintre prevederile unui proiect de lege elaborat de Ministerul Sănătății și Agenția...
Nivelul Nistrui crește pe fondul ploilor din ultimele zile, avertizează angajații Serviciului Hidrometeorologic de Stat
Nivelul apei râului Nistru crește pe fondul ploilor din ultimele zile, avertizează angajații Serviciului Hidrometeorologic de Stat. Creșterea are loc în legătură cu mărirea deversării apei din Lacul de Acumulare Dubăsari, cu...
Alexandru Machidon a fost numit procuror general interimar. Candidatura sa a fost propusă de CSP
Adjunctul șefului Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Alexandru Machidon, a fost numit procuror general interimar. Decretul a fost semnat de șefa statului, Maia Sandu și intră în vigoare în...
Kevin Costner în tulburare: actorul dat în judecată pentru o scenă de viol improvizată pe platou
Marți, 27 mai, Kevin Costner și companiile de producție ale saga Horizon au fost ținta unui proces intentat în California. Cascadorul Devyn LaBella l-a acuzat pe actorul american că a forțat-o să ia parte la o scenă de viol care...
Brad Pitt, transformare totală de look pe coperta GQ. „Viața mea personală e mereu la știri. Este așa de 30 de ani”
Brad Pitt a pozat pentru cea mai recentă copertă a revistei GQ, iar actorul este schimbat total. Starul american în vârstă de 61 de ani a etalat o serie de ținute pentru această ședință foto, în garderoba sa regăsindu...
Distribuția rolurilor lui Harry, Ron și Hermione din serialul HBO a fost numită
Studiourile HBO au anunțat oficial numele rolurilor principale din viitorul serial Harry Potter, care va fi o adaptare mai fidelă a seriei de cărți iconice a lui J.K. Rowling. 🔹 Harry Potter va fi interpretat de Dominic...

