Plecări în masă de la Procuratura pentru Combaterea Crimelor Organizate și Cauze Speciale. 15 procurori și-au depus cererile de demisie, odată cu debutul evaluării externe Vetting. Potrivit președintelui Consiliului Superior al Procurorilor, Dumitru Obadă, situația este una fără precedent.
,,Este un risc pe care îl conștientizăm, avem 15 cereri de demisie, acești procurori au dosare în gestiune. Este important să acoperim această penurie de cadre, inclusiv prin delegare. Atât PG, cât și PCCOCS, CSP vor asigura continuitatea proceselor penale”, a spus președintele Consiliului Superior al Procurorilor, Dumitru Obadă.
În urma plecărilor, Procuratura pentru Combaterea Crimelor Organizate și Cauze Speciale ar putea rămâne cu doar 40 de procurori. Instituțiile de drept vor încerca să asigure continuitate proceselor penale, dă asigurări Dumitru Obadă. Precizăm că evaluarea externă a procurorilor a început pe 8 mai și vizează angajații Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, precum și pe acuzatorii cu funcții de conducere din cadrul Procuraturii Generale.
Lasă un comentariu