NOUTĂȚI

Cinci judecători noi ai Curții Constituționale, numiți pentru o perioadă de șase ani, au depus jurământul în cadrul unei ședințe speciale

Compus de Redacția STAR

Cinci judecători ai Curții Constituționale, numiți pentru un mandat de șase ani, au depus jurământul duminică, 17 august, în cadrul unei ședințe speciale a Parlamentului. Ceremonia a decurs pe fondul aplauzelor, oferite de deputații PAS, în timp ce opoziția și-a exprimat nemulțumirea atât în sala de plen, prin huiduieli, cât și în stradă, în cadrul unui protest organizat concomitent cu depunerea jurământului.

Parlamentul, al cărui mandat a expirat deja, s-a întrunit pentru 15 minute în ședință extraordinară doar pentru ceremonia de depunere a jurământului a celor cinci judecători noi ai Curții Constituționale. Conform legii, la ședință a fost prezentă și șefa statului, Maia Sandu, precum și membrii Consiliului Superior al Magistraturii.

Pe rând, judecătorii Liuba Șova, Nicolae Roșca, Domnica Manole, Sergiu Litvinenco și Ion Malanciuc au ieșit la tribuna centrală și și-au rostit jurămintele, fiind bruiați de scandările opoziției parlamentare, care acuză puterea că s-a grăbit să-și instaleze aliați la Înalta Curte înainte de alegerile parlamentare din 28 septembrie. Deputații din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor și ai fostului Partid Șor, declarat neconstituțional, au scandat în plenul Parlamentului: „Demisia” în timp ce parlamentarii PAS au aplaudat judecătorii.

,,Demisia! Demisia!”

,,A venit Curtea lor Constituțională sau judecătorii lor pentru a depune jurământul. Numiri pe criterii politice, nu vreau să zic că fără concurs, dar puteau unele lucruri să le mușamalizeze așa cum au făcut-o în ultimii ani”, a spus Vasile Bolea, deputat BCS.

În pofida boicotului opoziției, ședința a fost declarată închisă de către președintele Legislativului Igor Grosu imediat după ceremonia de depunere a jurământului. Întrebați ce cred despre criticile opoziției, care susține că judecătorii au fost aleși pe criterii politice, atât noii membri ai Curții Constituționale, cât și deputații PAS au declarat că numirile sunt absolut legale și că Înalta Curte va rămâne garantul drepturilor și a libertăților.

,,Vreau să vă asigur că Curtea Constituțională va rămâne în continuare garantul ordinii constituționale în țară, garantul apărării drepturilor și liberații cetățenilor și al echilibrului puterilor în stat. Curtea Constituțională nu va accepta niciun fel de influențe externe în activitate sa”, a spus președintele Curții Constituționale, Dominica Manole.

,,-Vise pare corect c un fost membru de partid să fie numit judecător la CC? Mp refer la domnul Litvinenco. -Mi se pare corect să respectăm legea și noi respectăm legislația Republicii Moldova privind numirea membrilor Curții Constituționale”, a spus Igor Grosu.

,,O astfel de procedură care s-a urmat este prevăzută de Constituție de legislația țării și ea corespunde tuturor standardelor internaționale. În majoritate statelor Uniunii Europene există așa procedură”, a spus judecătorul CCM, Sergiu Litvinenco.

Nemulțumiți de numiri, membrii Blocului Electoral Patriotic au organizat un protest în fața Parlamentului. Decizia a fost criticată și de membrii Blocului Alternativa.

,,Legea trebuie să stea în capul mesei și nu în buzunarul puterii. Fără respect față de lege și încredere în justiție tot ce construim se prăbușește. Judecătorii Curții Constituționale nu sunt notari ai guvernării. Sunt ultimii care pot apăra dreptatea și opri abuzurile. / Oare mai putem vorbi despre o veritabilă reformă a justiției atunci când Parlamentul pe ultima sută de metri adoptă legi care schimbă regulile jocului”, a spus Alexandru Stoianoglo.

Curtea Constituțională are șase judecători, care sunt numiți pe un termen de 6 ani: câte doi de Guvern, Parlament și Consiliul Superior al Magistraturii. Mandatele a cinci judecători din vechea componență a Curții au expirat pe 16 august 2025. Cea de-a șasea, Viorica Puică, a fost numită de CSM în 2023. Noile mandate au început în momentul depunerii jurământului. Liuba Șova, Nicolae Roșca și Domnica Manole au mai fost judecători constituționali, în timp ce fostul ministru al justiției din partea PAS, Sergiu Litvinenco, și judecătorul Ion Malanciuc se află la primul mandat la Curtea Constituțională.

Despre autor

Redacția STAR