NOUTĂȚI

China a sărbătorit 80 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, cu invitați controversați

Compus de Redacția STAR

China a organizat la Beijing o paradă militară grandioasă pentru a sărbători 80 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, atunci când Japonia și-a declarat înfrângerea. Mai mulți lideri politici și-au făcut prezența la invitația președintelui chinez Xi Jinping, iar printre aceștia se numără președintele rus Vladimir Putin și pentru prima dată în zeci de ani chiar și cel nord-coreean Kim Jong Un. Alături de dictatori în poze au apărut și foștii premieri români social-democrați, Adrian Năstase și Viorica Dăncilă. Momentul a stârnit scandal la București.

La manifestația somptuoasă din Piața principală a Beijingului au participat în jur de 20 de lideri străini, majoritatea din Asia și Africa. Printre aceștia s-au regăsit însă și președinții Belarusului, Iranului și Federației Ruse. Din Europa au fost prezenți doar președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și premierul Slovaciei, Robert Fico.

Din România nu a participat nici-un oficial. În schimb au ajuns fostul premier PSD din perioada 2000-2004, Adrian Năstase, precum și Viorica Dăncilă, tot premier social-democrat, dar din perioada 2018-2019. Într-un comunicat postat pe pagina Ministerului român de Externe, Ministra Oana Țoiu a declarat că România nu este şi nu poate fi reprezentată de politicieni care se aşează onorați în poză lângă Putin.

„Acasă ei vorbesc despre patriotism dar un patriot nu s-ar gudura pe lângă agresor, sigur nu la câteva zile de când o dronă rusească a atacat o navă la sute de metri de granița noastră pe Dunăre, la săptămâni de când Rusia a bombardat şi comunități în Ucraina unde se vorbeşte limba română”, se arată în declarația Oanei Țoiu.

Parada de la Beijing nu a fost nici pe placul președintelui american Donald Trump, care câteva luni în urmă declara că se gândește să participe. Într-o postare pe rețeaua lui de socializare, liderul de la Casa Albă a declarat că parada de la Beijing este un complot împotriva Americii.

„Xi, te rog să transmiți cele mai calde salutări ale mele lui Vladimir Putin și lui Kim Jong Un, în timp ce complotați împotriva Statelor Unite ale Americii,” a scris Donald Trump.

Reacția Moscovei nu s-a lăsat mult așteptată. Consilierul de politică externă a lui Vladimir Putin, Iuri Ușakov a spus că „nimeni nu a plănuit nimic”, iar Trump a fost ironic în criticile sale.

Despre autor

Redacția STAR