Un activist american cunoscut, aliat al președintelui Donald Trump, a fost împușcat mortal în timp ce ținea un discurs în fața studenților din campusul unei universități din statul Utah. Vă avertizăm că urmează imagini și detalii cu puternic impact emoțional. Un lunetist, încă neidentificat, a tras în Charlie Kirk de pe acoperișul unei clădiri din apropierea locului unde se desfășura evenimentul, iar ulterior a fugit. Victima a fost grav rănită și s-a stins din viață la câteva ore, pe patul de spital.
Charlie Kirk a fost una dintre cele mai influente voci în mișcarea „Make America Great Again” a lui Donald Trump. El participa deseori la dezbateri TV, unde îl lăuda pe actualul președinte american. Charlie Kirk se afla miercuri în fața miilor de susținători la „Utah Valley University” când un bubuit violent a spart liniștea. Activistul și-a dus brusc mâna la gât și s-a prăbușit de pe scaun, momentul a stârnit haos în mulțime.
„Cineva tocmai a tras dintr-o armă.”
„Eram concentrat să-mi croiesc drum prin mulțime pentru a vorbi cu Charlie. În acel moment, i-am zărit capul aplecându-se, iar mulțimea a început să dea înapoi. A fost o învălmășeală”, a spus martorul, Ryan Devries.
Asasinarea a stârnit nemulțumirea președintelui Donald Trump. Într-un discurs din Biroul Oval, liderul de la Casa Albă a declarat că Charlie Kirk îi era nu doar un prieten apropiat, ci unul dintre oamenii care au jucat un rol semnificativ în realegerea sa.
„Dragi concetățeni americani, sunt cuprins de durere și furie de asasinarea odioasă a lui Charlie Kirk. Misiunea lui era să familiarizeze tinerii cu politica, lucru pe care l-a făcut mai bine decât oricine altcineva. Administrația mea îi va găsi pe toți cei care au contribuit la această atrocitate.”
Kirk avea 31 de ani și era fondatorul „Turning Point USA” o organizație care promovează valorile conservatoare în instituțiile de învățământ. A fost o figură controversată cu multe declarații la fel de controversate. Referitor la Ucraina, acesta declarase anterior că Volodimir Zelenski este un președinte ales ilegal. El a mai criticat ajutorul gratuit american pentru Ucraina și a promovat unele dintre tezele rusești de propagandă care au justificat invazia.