NOUTĂȚI

Cel puțin trei persoane au fost ucise, iar alte 11 au fost rănite în urma unui atac rusesc asupra orașului dunărean Ismail

Compus de Redacția STAR

Cel puțin 3 persoane au fost ucise, iar alte 11 au fost rănite în urma unui atac rusesc asupra orașului dunărean Ismail din Ucraina. Atacul, care a avut loc în noaptea de joi spre vineri, a vizat în principal infrastructura portuară a orașului.

Guvernatorul regiunii Odesa, Oleg Kiper, a raportat că atacurile cu drone au fost de lungă durată și extrem de intense.

“Din păcate, în urma atacului au murit trei persoane: două femei născute în 1934 și 1955, precum și un bărbat de 73 de ani. Au fost avariate locuințe private și blocuri de apartamente, anexe gospodărești, clădiri și autoturisme. În urma atacului au izbucnit mai multe incendii, care au fost stinse rapid de pompierii noștri”, a precizat guvernatorul.

În timpul atacului rusesc de la Dunăre, România a ridicat în aer patru avioane pentru a monitoriza spațiul aerian al țării. Locuitorii din zona de nord a județului Tulcea au primit mesaje RO-Alert după ce structurile de apărare și monitorizare a spațiului aerian de frontieră au reperat un grup de drone care se îndreptau către ținte ucrainene aflate la granița cu România. Conform Ministerului român al Apărării, una dintre drone a traversat pentru o perioadă scurtă de timp spațiul aerian al României. În cursul zilei de vineri, nu au fost raportate căderi de drone sau resturi ale acestora.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu