Cel puțin doi oameni au murit în vestul Germaniei, după ce clădirea unui hotel s-a prăbușit parțial în noaptea de marți spre miercuri. În imobilul aflat în comuna Kröv se aflau 14 persoane. La fața locului au lucrat întreaga zi peste 200 de salvatori, care au reușit să salveze o parte dintre cei care au fost prinși sub dărâmături.
Către sfârșitul zilei de miercuri, sub dărămâturi a rămas blocată doar o singură persoană, care este grav rănită, dar se află în conștiință și discută cu salvatorii prin telefon. Printre cei salvați se numără și un copil de doi ani, care a scăpat nevătămat.
„Vă spun ceea ce am spus și colegilor mei, nu am mai fost niciodată în viață atât de fericit să văd un copil străin. Aveam cu toții lacrimi în ochi. Ne simțim la fel chiar și acum”, a spus Joerg Teus, inspector pentru Incendii și Protecție Civilă.
Conform presei locale, clădirea hotelului a fost construită în secolul al 17-lea și ultima dată a fost renovată în 1980. Cauza accidentului nu este încă clară, iar autoritățile germane spun că investigațiile vor începe doar după finalizarea operațiunii de salvare.
Lasă un comentariu