NOUTĂȚI

Cel puțin 8 persoane au fost rănite într-un atac asupra Odesei, la doar o zi după bombardamentul din Sumî

Compus de Redacția STAR

Federația Rusă continuă să își intensifice atacurile brutale asupra Ucrainei în perioada sărbătorilor de Paște. Luni dimineață, peste 60 de drone au lovit regiunile Odesa și Harkov, în urma cărora opt persoane au fost rănite. Se întâmplă la doar o zi după bombardamentul sângeros lansat de Rusia asupra centrului orașului Sumî, în Duminica Floriilor. Într-o zi în care oamenii mergeau la slujbă, 34 de civili au fost uciși pe stradă, iar alți aproape 120 au fost răniți.

Dronele lansate de armata rusă asupra Odesei au avariat mai multe locuințe și o instituție medicală, unde a fost provocat un incendiu puternic. Opt persoane au fost rănite, unele dintre ele au fost internate cu arsuri provocate de explozii.

O zi mai devreme, Rusia a lansat un atac sângeros asupra orașului Sumî. Localitatea a fost bombardată în plină zi, într-un moment în care străzile erau pline de oameni, iar mulți se aflau în autoturisme sau în transport public. Printre zecile de victime se numără și doi copii. Imagini și înregistrări video apărute pe rețelele sociale surprind scene dramatice: corpuri neînsuflețite întinse pe carosabil și echipe de salvare care intervin printre dărâmături.

În zona atacată nu exista niciun obiectiv militar. Cu toate acestea, potrivit unor oficiali ucraineni, atacul s-a produs în timp ce, într-o universitate din apropiere, avea loc o ceremonie de premiere pentru un contingent de soldați ucraineni. Niciun militar însă nu a fost rănit. Ulterior, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că una dintre rachetele lansate asupra zonei era încărcată cu muniție cu dispersie, având ca scop provocarea unui număr cât mai mare de victime.

„Au fost două rachete balistice rusești. Una a lovit într-o clădire a unei universități. A doua a explodat de facto deasupra străzii. Atacul s-a produs chiar în inima orașului, în duminica Floriilor. Doar niște ticăloși complet nebuni pot face așa ceva.”

Atacul sângeros este condamnat de lideri din întreaga lume. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a numit atacul „o încălcare flagrantă a dreptului internațional”, iar șeful ONU, Antonio Gutteres s-a arătat „profund alarmat și șocat”. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că „în Duminica Floriilor, când creștinii se adună în rugăciune pentru pace, Rusia a ales să semene moarte”.

Atacul rus s-a produs în contextul în care Washingtonul încearcă să orchestreze cu Moscova un acord de încetare a focului între Rusia și Ucraina. Cu o zi mai devreme trimisul special a președintelui american Trump a fost la Moscova unde a discutat în acest sens cu președintele rus Vladimir Putin. Trump a comentat atunci că negocierile de pace merg foarte bine. După ce Rusia a atacat duminică Sumî, Trump a spus că acest atac a fost groaznic și a declarat că a fost o greșeală. El a evitat însă să precizeze, chiar și la insistențele jurnaliștilor, cine, în opinia sa, se face responsabil. Trump, care era sigur că va opri războiul în 24 de ore, a mai spus că acesta nici nu ar fi început dacă el ar fi fost ales președinte în 2020.

„A fost groaznic, mi s-a spus că au făcut o greșeală. Cred că e teribil. Tot războiul ăsta e groaznic. Războiul a început din cauza abuzului de putere. Dacă aș fi fost președinte, acest război nu ar fi început niciodată. ”

Aflat la o emisiune televizată, liderul de la Kiev l-a invitat pe Donald Trump să viziteze Ucraina, pentru a vedea cu propriii ochi atrocitățile provocate de atacurile rusești.

„Să vină, să vadă oameni, luptători, civili, copii omorâți sau spitale și biserici distruse”, a spus Zelenski.

Acum zece zile, Rusia a mai atacat cu o rachetă balistică un restaurant și un teren de joacă din Krivoi Rog. 20 de oameni au fost în consecință uciși, iar printre ei se aflau inclusiv 9 copii.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu