Cel puțin 72 de oameni au murit în Spania, iar alte zeci de persoane sunt date dispărute după ce ploile torenţiale au provocat viituri catastrofale în regiunea Valencia. Guvernul de la Madrid a declarat începând cu joi trei zile de doliu național. Presa spaniolă scrie că sunt cele mai devastatoare inundații care s-au produs în țară în ultimele trei decenii. Autoritățile regionale au declarat că numărul exact al victimelor încă nu poate fi stabilit și au demarat o operațiunea amplă de salvare în zonele afectate. Vă atenționăm cu urmează imagini care vă pot afecta emoțional.
Meteorologii spanioli au estimat că în Valencia în doar opt ore s-a înregistrat o cantitate de precipitații echivalentă cu norma anuală. Zeci de persoane au fost evacuate și salvate din mijlocul puhoaielor.
„Chiar acum sunt aici, blocată pe această plantă, care mă ajută să mă țin. Priviți, nu este nimic în jurul meu, de parcă aș fi în mijlocul mării.”
Localnicii sunt îngroziți de intemperie.
„Foarte mult, adică, nivelul apei ajungea aproape la nivelul ferestrelor apartamentului. Asta înseamnă că mașinile au fost pline cu apă, cele două mașini pe care le avem, și… îngrozitor, adică, îngrozitor.”
„Deși aici nu ploua, viitura a coborât de pe munte. Apa a venit deja încărcată cu pini, crengi și alte resturi, totul deodată. A coborât cu o forță puternică.”
„Acolo se află furgoneta mea. A fost răsturnată. Este de culoare verde, dacă mergeți să o filmați. Apa s-a urcat deasupra furgonetei; furgoneta însăși era plină de apă până deasupra mânerului ușii. Înăuntru am laptopurile, al meu personal, cel de la muncă, echipament de lucru, totul. Nu știm dacă vor mai porni mașinile; mulți au încercat și nu au reușit. Nu știm ce ne așteaptă.”
„Știam că o să plouă, dar nu am crezut că va ploua atât de mult încât să trebuiască să baricadăm ușa cu lemne, pentru că, altfel, garajul s-ar fi inundat.”
În același timp, un locuitor din orașul Benifaio din Valencia a surprins momentul în care o tornadă a măturat zona.
Mai multe zboruri de pe aeroportul din Valencia au fost redirecționate, în timp ce cursele de tren de mare viteză între Madrid și Valencia au fost suspendate. Pe rețelele sociale apar tot mai multe imagini în care șuvoaiele distrug mașinile de pe străzi.
Autoritățile susțin că este cea mai gravă catastrofă provocată de inundații în Spania din 1996, când 87 de persoane au decedat în apropierea unei localități din munții Pirinei.
Lasă un comentariu