Cel puțin 29 de persoane au murit și alte 10 au fost rănite în Peru după ce un autobuz a alunecat într-o râpă. Vehiculul, în care se aflau peste 40 de oameni, circula printr-o zonă periculoasă din Munții Anzi. Autobuzul a derapat de pe autostradă și s-a răsturnat pe o pantă de aproximativ 200 de metri.
„Transmitem condoleanțe familiilor victimelor. Trebuie să fim atenți la viteza autovehiculului, stării lui tehnice și că șoferii respectă regulile”, a spus Raul Perez, ministrul Trasporturilor și Comunicațiilor din Peru.
Potrivit statisticilor, peste 3.300 de peruvieni și-au pierdut viața anul trecut pe șoșele. Datele oficiale mai arată că 70% dintre accidente se produc în Peru din cauza factorului uman, cum ar fi incompetența sau oboseala şoferilor.
Lasă un comentariu