NOUTĂȚI

Cel puțin 13 persoane au fost ucise, iar alte 29 au fost rănite în Zaporojie, în urma unei serii de bombardamente rusești asupra unei clădiri rezidențiale

Compus de Redacția STAR

Cel puțin 13 persoane au fost ucise, iar alte 29 au fost rănite în Zaporojie, miercuri seara, în urma unei serii de bombardamente rusești asupra unei clădiri rezidențiale din oraș. Vă atenționăm că urmează imagini care vă pot afecta emoțional.

Ținta atacului a fost cartierul Șevcenko. Conform BBC, în această zonă, printre altele se află una dintre cele mai importante întreprinderi de apărare din Ucraina, „Motor-Sici,” care produce motoare pentru elicoptere și avioane. Nu se știe deocamdată dacă întreprinderea a fost avariată, însă, potrivit imaginilor video de la locul atacului, pe lângă blocul de locuit, una dintre bombe a afectat un microbuz cu pasageri, un tramvai și mai multe persoane care treceau prin zonă.

În urma atacului, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că atacul aerian rusesc a fost deliberat, știind că vor avea de suferit civilii.

„Nu există nimic mai crud decât bombardarea unui oraș, știind că vor suferi oameni civili obișnuiți. Este necesară exercitarea unei presiuni asupra Rusiei pentru acest act de teroare. Trebuie să susținem protecția vieților în Ucraina. Finalizarea unui astfel de război printr-o pace sigură este posibilă doar prin forță”, a scris Zelenski.

Zaporojie, este situat la câțiva zeci de kilometri de linia frontului, din care motiv devine regulat ținta atacurilor rusești. Unul dintre cele mai recente atacuri asupra orașului s-a produs în noaptea de Anul Nou.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu