Cea mai înaltă clădire rezidențială din municipiul Bălți, un bloc de 16 etaje cu 80 de apartamente, a fost eficientizată energetic. Locatarii acestuia, aproximativ 250 de persoane, vor beneficia acum de un sistem de încălzire mai performant, o fațadă izolată termic și un aspect estetic îmbunătățit. Costul total al proiectului a fost de 10 milioane de lei, din care 8 milioane au venit din fonduri europene, iar 2 milioane a fost contribuția locatarilor.
Blocul este primul din orașul Bălți care a trecut la sistemul de distribuție pe orizontală a căldurii. Locatarii vor plăti mai punțin pentru încălzire.
,,Deja se simte, sincer vorbind. La mine au reușit să izoleze o cameră și se simte diferența. Demult ne gândeam să izolăm apartamentul, ne gândeam să facem pe cont propriu, dar dacă există așa posibilitate, e super”.
,,Cred că o să fie foarte bine, cald. Așa s-a primit și bine că s-au apucat că mult am așteptat. Multe adunări au fost”.
Lucrările nu costă puțin, chiar dacă au fost, în mare parte, acoperite de fonduri europene. Oamenii cred însă că își vor recupera rapid contribuția.
,,Puțin e costisitor, dar ne recuperăm toți banii ăștia”.
Implementarea proiectului a început în 2018. A fost selectat anume acest bloc, pentru că el este conectat doar la agentul termic.
,,Am pornit în anul 2018, când s-a luat decizia de a implementa primul sistem orizontal în municipiul Bălți. Am atras atenția, inclusiv, a acestui bloc, pentru că este în centrul orașului. În acest bloc locativ nu sunt posibilități de a obține un sistem alternativ individual de încălzire, deoarece nu sunt prin apropiere, nu sunt rețele de gaze naturale”, a spus Mariana Brînza, directorul general interimar, CET Nord.
ransformarea blocului locativ cu 16 etaje a fost posibilă prin programul „Primele Rândunele”, destinat eficientizării energetice a clădirilor din Republica Moldova, spune administratorul blocului.
,,Am aflat de proiectul dat „Primele Rândunele”, am aplicat, au fost aproximativ vreo 40 de blocuri locative din toată Moldova. Unde blocul nostru a câștigat grantul și a beneficiat de acest proiect. Proiectul dat este binevenit, pentru că în cazul dat, noi trei probleme ale blocului locativ, le rezolvăm. Primul este ceea ce ține de încălzirea exterioară a blocului locativ, a doua este esteticul și a treia este siguranța, fiindcă blocul este dat din 1986 și deja din exterior poate să cadă”.
Blocul a devenit mai eficient energetic și mai confortabil, iar locatarii vor putea face economii între 30 și 35 la sută.
Lasă un comentariu