Ryan Reynolds a dezvăluit, în sfârșit, numele celui de-al patrulea copil pe care îl împarte cu Blake Lively. Actorul, în vârstă de 47 de ani, a urcat pe scenă la premiera filmului Deadpool & Wolverine, care a avut loc în New York City luni seară, și le-a mulțumit în mod special soției sale și celor patru copii ai lor.
„Vreau să încep prin a-i mulțumi soției mele Blake, care este aici. Vreau să le mulțumesc copiilor mei James, Inez, Betty, Olin, care sunt aici”, a spus Ryan, conform Variety.
Lively și Reynolds au devenit părinți pentru a patra oară în februarie 2023, însă până acum au refuzat să dezvăluie sexul și numele bebelușului lor. Conform DailyMail.com, Olin este de obicei un nume masculin de origine nordică și înseamnă moștenitorul strămoșului sau a moșteni. Ryan și Blake mai au împreună trei fiice: James, în vârstă de nouă ani, Inez, în vârstă de șapte ani, și Betty, în vârstă de patru ani.
Pentru evenimentul de luni, Lively a ales o salopetă roșie cu mâneci lungi și aplicații negre, ce făcea o trimitere directă la personajul Deadpool al lui Ryan. Blake a pozat alături de buna ei prietenă Gigi Hadid, care a purtat o ținută galbenă, formată dintr-un crop top și o fustă, ambele de la Miu Miu.
Invitată recent în cadrul emisiunii Further Ado, Blake Lively a vorbit despre succesul relației cu Ryan Reynolds, cu care s-a căsătorit în 2012 și alături de care are patru copii. Actrița din Gossip Girl, în vârstă de 36 de ani, a dezvăluit că ea și Ryan au decis încă de la începutul relației lor să prioritizeze viața personală în detrimentul muncii.
„Când am format un cuplu cu Ryan, am făcut o regulă să nu lucrăm în același timp”, a spus Lively. „Astfel încât să putem prioritiza întotdeauna viața noastră personală”.
„Asta presupune să muncim foarte mult atunci când suntem liberi”, a adăugat Lively. „La fel ca și planificarea financiară și susținerea acesteia – este nevoie de echilibru.”, a explicat actrița, care a împărtășit că era „obișnuită să muncească din greu și să nu se oprească”. „Mai ales că serialul Gossip Girl a reprezentat șase ani din viața mea, iar uneori filmam trei episoade deodată”, a mai adăugat Blake.
Reynolds și Blake s-au cunoscut pe platoul de filmare al peliculei „Green Lantern” în 2010 și s-au căsătorit în Carolina de Sud doi ani mai târziu.
Chiar înainte de sosirea pe lume al celui de-al patrulea copil al cuplului, Ryan a fost deschis în legătură cu cât de agitată este casa lor cu atât de mulți copii. „Avem trei copii, este un circ”, a declarat el pentru Fatherly în noiembrie 2021. „Este literalmente un circ tot timpul. Întotdeauna se întâmplă ceva. Întotdeauna există un lucru extracurricular pe care îl fac copiii, genul ăsta de lucruri.”
Reynolds a dezvăluit că este deschis cu cei patru copii ai săi despre „tot” în viață, inclusiv despre sănătatea mintală. Actorul a explicat în interviu cât de mult îi place să fie tată.
„Sunt sincer când spun că mă interesează foarte mult zilele lor și felul în care merg lucrurile”, a declarat actorul de 46 de ani pentru People la evenimentul Bring Change to Mind Revels & Revelations 11 din New York, unde a fost onorat cu premiul Robin Williams Legacy of Laughter Award.
De asemenea, Ryan a dezvăluit care este momentul lui preferat din zi. Dincolo de programul încărcat și proiectele nenumărate, acesta își face timp pentru a duce copiii la școală.
„Pentru mine, cel mai bun moment al zilei este să le duc la școală și să le duc înapoi”, a împărtășit el.
Lasă un comentariu