Caz șocant în sudul țării. Un băiat de 15 ani a fost ucis cu bestialitate, iar învinuit de comiterea crimei este tânăr de 17 ani. Acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, măsura fiind dispusă de magistrați la solicitarea procurorilor.
,,În privința acestuia, la demersul procurorilor, la 10 august 2025, instanța a aplicat măsura preventivă – arest pe un termen de 30 de zile. În cadrul perchezițiilor efectuate, au fost ridicate obiecte vestimentare și mijloace materiale de probă care vor fi supuse expertizelor biologice, genetice, chimice și tehnico-științifice”, a spus Violina Moraru, ofițer de presă al procuraturii Generale.
Victima, dată dispărută pe 5 august, a fost găsită două zile mai târziu la periferia satului Andrușul de Sus, din raionul Cahul. Pe corpul său au fost depistate semne de moarte violentă.
La scurt timp după descoperirea cadavrului, structurile de drept au identificat presupusul făptaș. În acest caz a fost inițiat un dosar penal, iar învinuitul riscă privare de libertate pe un termen de până la zece ani. Între timp, se efectuează investigații pentru stabilirea tuturor circumstanțelor acestui caz.