O femeie a fost găsită fără suflare, iar fiica sa a fost depistată într-o fântână de canalizare din orașul Nisporeni, în ziua de miercuri. În acest caz este suspectat un individ care a fost încătușat, conform responsabililor Inspectoratului General al Poliției (IGP).
”Polițiștii din Nisporeni au fost sesizați ieri de o persoană care a anunțat că, într-o gospodărie din oraș, a descoperit cadavrul unei tinere strangulate.
La fața locului, oamenii legii au găsit, în locuință, cadavrul unei femei de 42 de ani, cu o plagă la nivelul gâtului. În curtea gospodăriei a fost depistat și corpul neînsuflețit al fiicei acesteia, în vârstă de 19 ani. În urma măsurilor speciale de investigație și a expertizei laboratorului criminalistic din cadrul CTCEJ s-a stabilit că ambele victime au fost omorâte”, au subliniat reprezentanții IGP.
Potrivit informațiilor preliminare ale structurilor judiciare, individul de 48 de ani a comis dublul omor din răzbunare.
Conform legii, individul suspectat de dublul omor riscă închisoare de până la 20 ani sau detenție pe viață.


