NOUTĂȚI

Camioanele de mare tonaj nu mai pot circula pe drumurile naționale pe timpul zilei, în contextul codului portocaliu de caniculă

Compus de Redacția STAR

Restricții temporare de circulație pentru camioanele de mare tonaj, din cauza temperaturilor ridicate. În contextul codului portocaliu de caniculă, acestea nu vor putea circula luni și marți, între 10:00 și 20:00. Astfel, se va preveni deformarea stratului de asfalt.

Măsura vizează vehiculele ce au o masă mai mare de 12 tone. Totuși, există și excepții pentru transportul de persoane, produse perisabile, echipamente medicale, animale vii, cele care intervin de urgență, sau distribuie carburanți. Agenția Națională pentru Transport Auto și Inspectoratul General al Poliției avertizează că vor monitoriza respectarea acestor măsuri. Șoferii care nu țin cont de restricțiile temporare riscă amenzi de până la 4.500 de lei. În cazul companiilor de transport, sancțiunile ajung până la 15 mii de lei.

Codul portocaliu de caniculă este valabil pe aproape întreg teritoriul țării, până în data de 9 iulie, iar maximele vor ajunge până la 38 de grade Celsius.

Despre autor

Redacția STAR